O parte dintre liderii PSD iau în calcul intrarea partidului în Guvernul Luca Niculescu, cu nouă portofolii ministeriale, inclusiv la ministerele cu bugete importante și la Justiție. Propunerea ar urma să fie discutată miercuri, 14 octombrie, în conducerea partidului, în condițiile în care Sorin Grindeanu se opune participării PSD la guvernare fără PNL și UDMR.
Potrivit informațiilor apărute pe surse politice, social-democrații care susțin intrarea la guvernare vizează ministere precum Transporturile, Agricultura, Sănătatea, Mediul și Justiția.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră însă că asumarea guvernării fără participarea PNL și UDMR ar putea afecta partidul din punct de vedere electoral, în actualul context economic și politic.
Trei variante pentru PSD
Conducerea social-democrată urmează să analizeze trei scenarii: intrarea directă la guvernare, susținerea parlamentară a unui Executiv tehnocrat sau respingerea Cabinetului Niculescu.
Negocierile au loc în contextul în care președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate, dacă noul Guvern nu obține susținerea unei majorități parlamentare. Decizia PSD de miercuri ar putea fi decisivă pentru soarta Cabinetului Niculescu, premierul desemnat urmând să prezinte joi, 15 octombrie, lista miniștrilor și programul de guvernare.
Citește și GEORGE SIMION, ÎNTREBAT DIN CE TRĂIEȘTE CĂLIN GEORGESCU: „NU ȘTIU”