Categorie: Politic
  • O inițiativă legislativă menită să deblocheze exploatarea resurselor geotermale și să sprijine investițiile în energie regenerabilă în România a fost adoptată de Senat.
  • Proiectul, propus de deputatul USR de Prahova George Marussi, introduce termene scurte pentru avizare și permite primăriilor să concesioneze aceste resurse pentru sisteme de încălzire modernizate.

Inițiativa legislativă depusă de deputatul USR de Prahova George Marussi, care urmărește facilitarea exploatării resurselor geotermale și încurajarea investițiilor în această formă de energie regenerabilă, a fost adoptată ieri de Senat, în calitate de primă cameră sesizată.

Proiectul aduce actualizări Legii minelor, adaptând cadrul normativ la noile tehnologii din sectorul energiei geotermale și simplificând birocrația care a întârziat dezvoltarea unor astfel de proiecte până în prezent. Totodată, actul normativ introduce prevederi clare privind valorificarea apelor geotermale, a gazelor asociate și a căldurii produse. Pentru a impulsiona implementarea investițiilor, proiectul stabilește un termen maxim de 12 luni pentru finalizarea avizelor necesare, termen redus la jumătate în cazul proiectelor cu o capacitate de până la 20 MW.

În plus, noile reglementări le permit autorităților administrației publice locale să solicite concesionarea resurselor geotermale în vederea dezvoltării unor proiecte de încălzire centralizată. Primăriile vor beneficia, de asemenea, de scutiri de la plata anumitor taxe pe o perioadă de cinci ani, măsuri menite să ofere comunităților locale acces la sisteme de încălzire mai eficiente, moderne și accesibile.

„Energia geotermală este o resursă regenerabilă, curată, disponibilă permanent, independentă de condițiile meteorologice și capabilă să reducă atât costurile încălzirii, cât și consumul de combustibili fosili. Trebuie să o valorificăm mai eficient și să oferim comunităților locale instrumentele necesare pentru dezvoltarea unor sisteme de încălzire moderne, performante și cu costuri reduse”, a declarat deputatul USR George Marussi. Parlamentarul a subliniat că această sursă poate contribui semnificativ la creșterea securității energetice locale și la scăderea poverii financiare suportate de populație.

Citește și Președintele Nicușor Dan, reacție după incendiul de la Carfil. „Nicio entitate străină nu are dreptul să acționeze în acest mod pe teritoriul României”

Back To Top