Categorie: Politic

vlad cosmaDeputatul Vlad Cosma a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în care îi solicită acestuia şi instituţiei pe care o conduce să urgenteze găsirea unor soluţii financiare pentru tratamentul medical al pacienţilor care au nevoie urgentă de transplanturi, pe listele de aşteptare din România fiind peste 3000 de cazuri în acest moment.

Cosma dă şi un exemplu concret: o fetiţă din Ploieşti, Andreea Ion, în vârstă de numai un an şi zece luni, are nevoie urgentă de transplant hepatic în afara ţării, fără această intervenţie micuţa pacienţă neputând supravieţui.

„Cunosc situaţia dificilă în care se află bugetul Ministerului Sănătăţii şi problemele care au apărut în finanţarea programului naţional pentru transplanturi (...) pentru pacienţi care se află în situaţii similare cu Andreea Ion, timpul devine un factor extrem de important, de care depinde viaţa acestora.

Vă rog, aşadar, ca pentru aceste cazuri foarte grave să identificaţi urgent o soluţie de finanţare a tratamentului medical. Este vorba de viaţa unor oameni, iar în această situaţie problemele de ordin birocratic trebuie urgent depăşite", susţine deputatul Vlad Cosma.

Vlad Cosma îi adresează ministrului solicitarea de a aloca şi identifica resursele financiare necesare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru realizarea transplantului hepatic în ceea ce o priveşte de fetiţa Andreea Ion care, în lipsa unei intervenţii chirurgicale de specialitate care se poate realiza în Germania, şi-ar putea pierde viaţa.

În urmă cu şase luni, fetiţa a fost operată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii M.S. Curie din Bucureşti, unde i-a fost extirpat un chist, fierea şi i s-au rezecat căile biliare. După operaţie, medicii i-au pus diagnosticul de ciroză hepatică şi i-au dat trimitere la Spitalul Fundeni. Medicii de aici şi-au declinat competenţa, considerând că pacienta din Ploieşti are o vârstă mult prea mică pentru a fi operată în România. Medicii au recomandat părinţilor să realizeze operaţia în Germania.

Fetiţa este internată, acum, la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, iar părinţii aşteaptă să primească fondurile necesare pentru transplantul hepatic în afara ţării, aceştia neputându-şi permite costurile aferente intervenţiei chirurgicale în străinătate.

„Cu toate că numărul donatorilor de organe a crescut, în lipsa fondurilor necesare pentru prelevarea organelor şi realizarea operaţiilor de transplant, multe organe ce ar putea fi folosite pentru salvarea unor vieţi ar putea ajunge la gunoi.
Consider că Ministerul Sănătăţii trebuie urgent să găsească soluţii pentru salvarea vieţilor acestor oameni, inclusiv pentru cazul fetiţei în vârstă de un an şi zece luni, Andreea Ion din Ploieşti", încheie Vlad Cosma interpelarea adresată ministrului Sănătăţii.

Back To Top