În ziua de 28 octombrie a anului 1954, Ernest Hemingway primește Premiul Nobel pentru literatură.
EVENIMENTE
97: Traian (44 de ani), guvernatorul Germaniei Superioare este adoptat de împăratul Nerva și devine Cezar.
306: Maxentius este proclamat împărat roman.
312: Constantin I îl învinge pe Maxențiu la Podul Milvius, lângă Roma. «În acest semn vei învinge!», preludiul păcii Imperiului și a creștinilor.
1340: Spania: regele Alfons al XI-lea îi învinge pe musulmani în lupta de la Salado.
1443: Ștefan, primul pictor muralist român cunoscut, a realizat decorația murală a bisericii ortodoxe din Densuș (jud. Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina.
1462: Arhiepiscopul Adolf al II-lea von Nassau a proclamat stat liber orașul și regiunea Mainz libertate pe care a și păstrat-o.
1484: Tratatul de la Montargis, regele Franței, Charles al VIII-lea devine succesorul ducelui de „de Bretagne" François al II-lea, în cazul în care acesta din urmă ar muri fără să aibă urmași.
1492: Cristofor Columb acostează în Cuba.
1531: Bătălia de la Amba Sel: Imamul Ahmad ibn Ibrihim al-Ghazi a încrucișat armele cu Lebna Dengel, Împăratul Etiopiei.
1533: Are loc căsătoria dintre Henric al II-lea al Franței și Ecaterina de Medici; amândoi erau în vârstă de 14 ani.
1538: Prima Universitate în Lumea Nouă, la San Domingo a fost fondată Universidad Santo Tomás de Aquino; fondatorul ei Papa Paul al III-lea.
1628: Sfârșitul asediului fortăreții Siège de la Rochelle prin capitulare, Rochelle devine astfel sediul și centrul hughenoților.
1636: Cambridge (SUA): Întemeierea Universității Harvard în Massachusetts.
1664: Ducele de York și de Albany's Maritime a fondat Regimentul și Flota maritimă regală.
1688: A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Țara Românească (1688 - 1714).
1690: Ducatul de Savoia s-a unit cu Marea Alianță împotriva Franței.
1714: Ambasadorul Persiei Méhémet Riza Beg și-a făcut intrarea solemnă în Marseille, primit cu mare pompă de autoritățile marsilieze și de Indendentul regelui, Ludovic al XIV-lea.
1746: Lima a fost devastată de un cutremur de 8,4 grade care a făcut peste 6.000 de morți.
1776: Războiul american de Independență: Bătălia de la White Plains – forțele British Army au ajuns la White Plains, au atacat și au capturat Chatterton Hill.
1789: Armand-Gaston Camus a fost ales președintele Adunării naționale Constituante
1790: Discursul lui Merlin de Douai cu privire la drepturile popoarelor de a hotărî pentru ele însele.
1806: Capitularea Prusiei în fața lui Napoléon Bonaparte la Prenzlau.
1834: Ziua neagră a aborigenilor australieni, măcelăriți de coloniști britanici: evenimentul cunoscut cu numele de Battle of Pinjarra pe Swan River Colony; (Pinjarra, Western Australia).
1848: A început primul raliu în Spania: Barcelona - Mataró.
1860: La Nice, în Franța s-a deschis primul magazin exclusiv pentru femei; « A la ville de Nancy ».
1864: Războiul de Secesiune; a doua bătălie de la Fair Oaks.
1867: Forțele armate franceze debarcă la Civitavecchia (Italia).
1868: Statele Unite ale Americii: Thomas Edison înregistrează primul său brevet.
1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Sistemul Periodic al Elementelor.
1886: New York: președintele Grover Cleveland inaugurează Statuia libertății, pe care a dăruit-o Franța.
1892: Émile Reynaud cu ajutorul teatrului optic, la Musée Grévin, a prezentat opera sa „Pantomimes Lumineuses".
1900: Paris: închiderea Jocurilor Olimpice a doua ediție (a II-a Olimpiadă).
1918: -în Germania, în localitatea Wilhelmshaven începe Novemberrevolution.
-Cehoslovacia obține independența față de Austro-Ungaria: (ČSR), „Prima Republică" .
-În vestul Galiției (Europa Centrală) se formează noul guvern polonez în exil.
1919: La cererea Congresului american președintele Woodrow Wilson își dă veto-ul și începe prohibiționismul.
1922: Fasciștii italieni conduși de Benito Mussolini (care cu două seri mai înainte fusese numit prim-ministru) mărșăluiesc spre Roma.
1929: Lunea neagră a bursei din New York.
1936: Președintele american Franklin Roosevelt rededică Statuia Libertății în al 50-lea aniversar.
1940: Grecia intră în Al doilea război mondial; ultimatumului lui Benito Mussolini, dictatorul grec Ioannis Metaxa răspunde cu celebrul „όχι" („nu" - Ziua ouchi), drept care Italia cu ajutorul Albaniei invadează Grecia.
1941: Holocaust în Kaunas, Lituania: SS-ul german aranjează masacrul a peste 9000 de evrei în ghetoul Kaunas. („Toții evreii – prevedea ordinul – bărbați, femei, copii de la 6 ani în sus, să se prezinte în scuarul Demokratu!")
1942: -Superstrada Alaska este gata.
-2000 de copii evrei și 6000 de adulți din Cracovia au fost deportați în lagărul de exterminare de la Belzec, în Germania.
-Directivele SS cereau ca familiile evreilor deportați să fie separați: adulții de o parte și copii de alta.
1943: Realizarea ipoteticii operațiuni militare: Experimentul Filadelfia.
1948: chimistul suedez Paul Müller primește Premiul Nobel pentru Chimie; descoperirea proprietăților insecticidului DDT.
1949: Franța, Georges Bidault devine prim-ministru.
1954: -Ernest Hemingway primește Premiul Nobel pentru literatură.
- Casa regală a Norvegiei este întemeiată ca monarhie federală.
1956: Spania – încep emisiunile televizate regulate.
1958: Vatican, cardinalul de Venezia Angelo Giuseppe Roncali ales papă ia numele de Ioan al XXIII-lea.
1962: Criza rachetelor cubaneze: în urma mesajului radiodifuzat al Papei Ioan al XXIII-lea, Nikita Hrușciov le-a declarat americanilor că a ordonat demontarea rachetelor nucleare amplasate în Cuba.
1965: - Saint Louis, Missouri a fost inaugurat Gateway Arch, 190 de m înălțime (the 630-foot-tall parabolic - catenarian).
-Ministrul de externe francez Couve de Murville face o vizită la Moscova.
- Roma: Papa Paul al VI-lea, în cadrul Conciliului Vatican al II-lea a promulgat „Declarația cu privire la relațiile dintre Biserică și Religiile ne-creștine": Nostra Aetate, (declarație care precizează că în privința condamnării și morții lui Isus, evreii nu trebuie să fie văzuți, considerați colectiv, întrucât responsabilitatea acestui act nu apasă asupra tuturor, ci numai asupra câtorva; mai mult încă, misterul morții lui Isus se ascunde în planul tainic al lui Dumnezeu).
1973: Criza petrolului: cele 7 țări arabe – mari producăoare de petrol, au procedat la boicot împotriva Statelor Unite și a Niederland, acesta însemnând practic începutul „Crizei petrolului".
1976: Arizona: John D. Ehrlichman unul din oamenii președintelui Nixon, în afacerea Watergate, este condamnat.
1977: Cancelarul german Helmut Schmidt ține conferința la International Institute for Strategic Studies, Londara, pe tema „Aspecte politice și culturale ale certitudinii occidentale".
1981: San Francisco, este fondată trupa de hard-rock Metallica.
1982: Spania, Felipe González Márquez este ales președinte.
1986: -Centenarul dedicării Statuei Libertății a fost celebrat în New York Harbor.
-Jeremy Bamber a fost găsit vinovat de crimă: părinți, soră și doi nepoți au fost omorâți în numele life sentences.
1988: -Franța, autorizează folosirea pilulei abortive RU-486, creată de Roussel Uclaf.
-Franța, plasează pe orbită TDF1, primul satelit francez de televiziune.
1995: Baku: un incendiu de proporții în metroul capitalei Azerbaijan-ului; multe victime.
1997: Dow Jones Industrial Average cunoaște cel mai neașteptat record: a plecat la deschidere de la cifra 337.17 puncte și a ajuns la închidere la 7,498.32.
1998: Liniile Air China pierd pilotul Yuan Bin, care a fugit în Taiwan.
2002: -Pascal Quignard a primit Premiul Goncourt pentru „Umbrele rătăcitoare"
-Gérard de Cortanze a primit Premiul Renaudot pentru „Assam".
2005: -Președintele Venezuelei a declarat țara „teritoriu liber de analfabetism".
- Mexic, se împarte în 100 state care au rectificat statutul Curții Penale Internaționale.
PERSONALITĂŢI (naşteri)
1017: Heinrich al III-lea, rege roman, duce de Bavaria
1466: Erasmus din Rotterdam, scriitor, filosof olandez (d. 1536)
1585: Cornelius Jansen, teolog olandez
1697: Canaletto, pictor italian (d. 1768)
1751: Dmytro Bortnjanskyj, compozitor ucrainian
1961: Antal Acsay, scriitor, istoric, și critic literar maghiar (d. 1918)
1874: Constantin I. Parhon, medic român
1885: Per Albin Hansson, politician suedez
1903: Evelyn Waugh, scriitor britanic
1906: Dimitrie Ioan Mangeron, matematician român (d. 1991)
1909: Francis Bacon, pictor britanic
1914: Jonas Edward Salk, bacteorolog american
1930: Bernie Ecclestone, pilot britanic de Formula 1
1931: Ilarion Ciobanu, actor român de film (d. 2008)
1944: Anton Schlecker, întreprinzător german
1952: Ionesie Ghiorghioni, politician român
1954: Ioan Hoban, politician român
1955: William Henry „Bill" Gates, întreprinzător american (Microsoft)
Viorica Zaharia, pictoriță româncă
1956: Mahmoud Ahmadinejad, al VI-lea președinte iranian
1958: Ion Radu Zilișteanu, om de afaceri român
1963: Eros Ramazzotti, cântăreț pop italian
1967: Julia Roberts, actriță americană
1967: Sophie, Prințesă Ereditară a Liechtensteinului
1974: Joaquin Phoenix, actor american
1974: Nelly Ciobanu, cântăreață din Republica Moldova
1979: Aki Hakala, baterist finlandez (The Rasmus)
1981: Milan Baroš, fotbalist ceh
1983: Alexandru Pițurcă, fotbalist român
PERSONALITĂŢI (decese)
1017: Heinrich al III-lea, rege roman, duce de Bavaria
1466: Erasmus din Rotterdam, scriitor, filosof olandez (d. 1536)
1585: Cornelius Jansen, teolog olandez
1697: Canaletto, pictor italian (d. 1768)
1751: Dmytro Bortnjanskyj, compozitor ucrainian
1961: Antal Acsay, scriitor, istoric, și critic literar maghiar (d. 1918)
1874: Constantin I. Parhon, medic român
1885: Per Albin Hansson, politician suedez
1903: Evelyn Waugh, scriitor britanic
1906: Dimitrie Ioan Mangeron, matematician român (d. 1991)
1909: Francis Bacon, pictor britanic
1914: Jonas Edward Salk, bacteorolog american
1930: Bernie Ecclestone, pilot britanic de Formula 1
1931: Ilarion Ciobanu, actor român de film (d. 2008)
1944: Anton Schlecker, întreprinzător german
1952: Ionesie Ghiorghioni, politician român
1954: Ioan Hoban, politician român
1955: William Henry „Bill" Gates, întreprinzător american (Microsoft)
Viorica Zaharia, pictoriță româncă
1956: Mahmoud Ahmadinejad, al VI-lea președinte iranian
1958: Ion Radu Zilișteanu, om de afaceri român
1963: Eros Ramazzotti, cântăreț pop italian
1967: Julia Roberts, actriță americană
1967: Sophie, Prințesă Ereditară a Liechtensteinului
1974: Joaquin Phoenix, actor american
1974: Nelly Ciobanu, cântăreață din Republica Moldova
1979: Aki Hakala, baterist finlandez (The Rasmus)
1981: Milan Baroš, fotbalist ceh
1983: Alexandru Pițurcă, fotbalist român
sursa: wikipedia.ro