În cel mai bun meci din ultima perioadă, Petrolul n-a reuşit să învingă. Partida de luni seară, cu Poli Timişoara s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în condiţiile în care elevii lui Cosmin Contra au avut 9 şuturi pe poartă, un penalti ratat şi unul neacordat, în timp ce timişorenii şi-au trecut în cont un „semişut", pe lângă, prin repriza a doua. Şi-au câştigat un punct, pentru că aşa e fotbalul câteodată. Nedrept!
Nimeni nu şi-ar fi imaginat acest rezultat alb ca varul văzând cum joacă elevii lui Cosmin Contra. Dar, în ciuda numeroaselor faze spectaculoase create, au ratat mult. Impresia chiar a fost că mingea nu vrea să intre în plasa porţii lui Nuno Claro, de parcă cineva, un răuvoitor Petrolului, ar fi făcut o vrajă, aruncându-l pe portarul Timişoarei în toate mingile, punând bara în calea golului lui Hoban, mâna lui Şeroni la şutul lui De Lucas şi câte şi mai câte...
Însă Petrolul n-a dat gol nici din penalti. Iar aici n-a mai fost blestem. Ci piciorul lui Dore, flambat sub presiune în momentul execuţiei, punând mingea în palmele portarului advers.
Petrolul a jucat sublim cât au putut Albin şi Teixeira, prozaic după, însă, chiar şi aşa ar fi trebuit să înscrie, pentru că ocazii au mai fost destule.
O parte din vină, mai mică, aş arunca-o în obrazul echipei din Timişoara. Cea care n-a omorât fotbalul chiar din primul minut, cum făcuse deunăzi, fără nici un fel de jenă, Săgeata Năvodari, dar a încheiat ruşinos, fotbaliştii lui Aurel Şunda întrecându-se să simuleze accidentări.
Şi aşa ajungem la unul dintre rateurile fotbalului: arbitrul George Rădulescu din Bucureşti. Băiatul a luat două decizii foarte bune, pentru care merită felicitări: fluierul de start al partidei şi al celei de-a doua reprize.
Dar, lăsând la o parte toate aceste aspecte care, cu siguranţă, au condus împreună la acest eşec, concluzia lui Cosmin Contra este cea potrivită: "Sunt deja foarte multe puncte pierdute acasă. Când este vorba să ne apropiem de Steaua, dăm greş. Probabil că nu suntem încă pregătiţi să ajungem în vârf. Felicit jucătorii, au vrut, şi-au dorit, au jucat bine".
Contre cu Şunda
La finalul meciului, Cosmin Contra şi Aurel Şunda au avut o discuţie foarte aprinsă. La conferinţa de presă de după meci, antrenorii şi-au spus punctul de vedere cu privire la incident. "Eu îl respect pe Cosmin Contra ca antrenor şi i-am spus că eu îmi dau oricând demisia de la Timişoara dacă el se va hotărî să antreneze această echipă. Mi-a reproşat că am făcut antijoc", a spus Şunda.
"L-am întrebat dacă el i-a învăţat să stea pe jos. Mi-a răspuns cu injurii. Este păcat, pentru fotbal şi pentru oraşul Timişoara că echipa recurge la astfel de lucruri", a declarat şi Cosmin Contra.
Petrolul Ploieşti – ACS Poli Timişoara 0-0
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Benga, Guilherme – Romario, De Lucas (80 Morar) – Boudjemaa (cpt), Albin (39 Fernandez), Teixeira (62 Camara) – Dore. Antrenor: Cosmin Contra.
ACS Poli: Nuno Claro (cpt) – Petrovic, Scutaru, Şeroni, Nicola – Bărbuţ (74 Popovici), Belu, Trandu, Nanu (81 Bălace) – Keita, Szekely (61 Furtado). Antrenor: Aurel Şunda.
Cartonaşe galbene: Alcenat (49) / Trandu (45), Keita (73, 83)
Cartonaşe roşii: Keita (83)
Jucătorul meciului: Nuno CLARO