Petrolul a câştigat lejer meciul cu braşovenii de la Corona, aflaţi pe ultimul loc în clasament. Lupii s-au impus cu 3-0 graţie golurilor înscrise de Albin, Boudjemaa şi Hamza şi au ratat enorm, din toate poziţiile.
Spre deosebire de Săgeata Năvodari, de exemplu, Corona măcar a vrut să joace. Antrenorul Ionel Gane le-a făcut harta jucătorilor săi, a pus doi atacanţi în terenul Petrolului, dar nici nu trecuseră 30 de secunde și brașovenii pierduseră deja drumul spre un rezultat pozitiv pe stadionul "Ilie Oană". Dore a scăpat singur spre poartă, și-a pregătit pașii, dar a trimis fix în bara transversală.
Așa a început vânătoarea. Și a continuat cu brașovenii pe post de victime sigure, înscrierea primului gol fiind doar o chestiune de timp. De scurt timp. În minutul 16, Albin a inventat o pasă de senzație pentru Teixeira, acesta a driblat portarul, a rămas pe tariectoria mingii, însă Marc l-a împiedicat să joace. Penalti clar!
Albin și-a asumat sarcina loviturii și a făcut-o ca la carte. A tras în stânga lui Marc, acesta a ghicit colțul, dar i-ar fi trebuit un dispozitiv de teleportare ca să ajungă la minge! Așa se execută un penalti!
Și cam așa de joacă, așa cum au făcut Albin, Teixeira și Boudjemaa, până prin minutul 61.
Atunci când era deja 3-0, după ce Boudjemaa și Hamza își trecuseră și ei numele pe lista marcatorilor.
Damian pentru Damien
La faza golului al doilea, înscris de Damien Boudjemaa, acesta a încercat să-i trimită lui Dore în fața porții. Damian, de la Corona, a respins nefericit, balonul i-a revenit mijlocașului petrolist, iar acesta a avut de îndeplinit o simplă formalitate.
Înainte de asta însă, oaspeții au acuzat ofsaid la Boudjemaa, pe partea asistentului ploieștean Cristian Nica. El a fost delegat la meciului Petrolului pentru a-și consemna retragerea din arbitraj. La începutul meciului, a primit buchete de flori și o cupă din partea CCA și a celor două combatante.
Al treilea gol a fost spectaculos, Hamza "înțepând" mingea de la 8 metri, după o pasă primită de la De Lucas.
Corona nu a avut puterea de a realiza pe final ce nu reușise până atunci. Să intre în joc adică. Folosit fundaș central în absența lui Geraldo, Hoban a părăsit de multe ori postul, plecând în jumătatea adversă. Uneori nici nu s-a mai retras, ceea ce spune multe despre felul în care au decurs ostilitățile pe stadionul Ilie Oană.
Declarații:
Ionel Gane: Poate n-a fost penalti, poate a fost ofsaid la golul al doilea, dar nu pot contesta victoria Petrolului. Am înecract să le dau curaj jucătorilor mei, dar, din păcate, s-au pierdut și nu au reușit să intre în meci în niciun moment. Dar am venit aici să jucăm fotbal. Eu nu pot să le cer să stea în 30 de metri. Sunt adeptul jocului ofensiv, nu vreau să câștig puncte apărându-mă tot meciul. Dar, la un moment dat, îți trebuie și calitate.
Cosmin Contra: Am avut foarte multe ocazii, mi-aș fi dorit să mai înscriem. Pur și simplu nu mai am soluții pentru această problemă. În rest, sunt mulțumit de joc. Mi-a plăcut atitudinea lui Dore, chiar dacă a ratat, a fost acolo. Hoban a jucat mult în față, nu l-am trimis eu, dar a simțit că se poate baza pe Romario, care a rămas mereu în spate. Mă bucur pentru rezultat și pentru joc, pentru că nu am lăsat adversarul să intre în joc.
Achim este internat
Sebastian Achim a fost internat în spital din cauza unor probleme digestive. Jucătorul Petrolului a fost spitalizat vineri dimineață.
Problema românilor
Și de această dată, Cosmin Contra a fost nevoit să-i treacă în raportul de joc pe Morar și Beța, deși aceștia sunt accidentați, pentru a face numărul de cinci jucători formați în România. Se pare că viitoarea campanie de transferuri nu va fi condiționată de acest aspect: "Ei se vor recupera, la fel ca și Marinescu. În plus, va fi și Mutu, dacă transferul se va concretiza", a precizat tehnicianul Petrolului.
Grozav a stat în tribună
Gicu Grozav, transferat de Petrolul la Terek Groznîi, a asistat la partida cu Corona Brașov. Întrebat după meci despre sosirea lui fostului elev, Cosmin Contra a declarat că n-a știut de vizita acestuia.
Petrolul – Corona Brașov 3-0 (1-0)
Stadion: Ilie Oană. Spectatori: cca 8.000
Arbitri: Alexandru Tudor 6,5 – Cristian Nica 6,5, Aurel Onița 6,5. Observatori: Augustus Constantin, Mario Agiu.
Petrolul: Pecanha 7 – Alcenat 6, Hoban 7, Yamissi 6, Ghilherme 7 – De Lucas 7, Romario 6,5 – Boudjemaa 7,5, Albin 8,5 (64 Priso 5,5), Fernandez (9 Teixeira 7) – Dore 6 (57 Hamza 7). Antrenor: Cosmin Contra.
Corona: Marc 4,5 – Burlacu 4,5, Tudose 5, Damian 4,5, Munteanu 4,5 – Martac 4,5 (66 Popa 4,5), Dâlbea 5, Vranjkovic 6 (88 Dănilă), Stănescu 4 (34 Miranda 4,5) – Braganca 6, Buș 5. Antrenor: Ionel Gane.
Marcatori: Albin (16-pen), Boudjemaa (57), Hamza (61)
Cartonașe galbene: Marc (16)
Cartonașe roșii: -
Jucătorul meciului: Juan Angel ALBIN