Categorie: Sport

simona-halep locul 2Ceea ce se știa din urmă cu aproape două săptămâni, a devenit și oficial în cursul dimineții de luni, 11 august. În noul clasament publicat de Federația Internațională de Tenis, Simona Halep a urcat pe locul 2.

Zi istorică pentru sportul românesc. Simona Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA, după ce a depăşit-o pe Na Li. Simona va fi cea de-a 33-a jucătoare din istoria WTA care ocupă locul 2 în clasamentul mondial. Halep a beneficiat şi de faptul că Na Li a anunţat că nu va participa la turneele Montreal (4-11 august), Cincinnati (11-17 august) şi US Open (25 august - 8 septembrie) din cauza unor probleme medicale. 

Simona n-a participat nici ea la turneul de la Montreal, însă la fel a procedat şi anul trecut, astfel că nu a avut niciun punct de apărat. Cu locul 2 în buzunar, următorul obiectiv al lui Halep este locul 1, ocupat acum de Serena Williams. Va fi însă o misiune foarte dificilă, deoarece americanca conduce cu 3-0 la dueluri directe. Totuşi, Serena a arătat în ultimele luni unele probleme care au cauzat eliminarea rapidă de la Roland Garros şi Wimbledon.

prosport.ro

Back To Top