În acest weekend, nume mari ale sportului românesc au fost alături de locuitorii comunei Lipănești, acolo unde a fost serbată ziua localității. În acest an, sportul a fost tema evenimentului care a atras peste 1.000 de tineri din întreaga zonă.
Anul acesta, autoritățile locale din Lipănești au demonstrat că Ziua Comunei poate deveni un eveniment la care distracția poate fi maximă și prin sport.
„Ziua comunei este sărbătorită, de obicei, pe data de 8 septembrie, dar am ales pentru acest eveniment ziua de 13 septembrie, pentru că ne-a permis atât vremea, cât și programul invitaților noștri. Anul acesta, a fost un eveniment cu totul special prin prezența campionilor care ne-au onorat. A venit Adi Petre, campion mondial la flotări pe dosul palmelor, care a venit de la Cluj, dar a copilărit în Lipănești. Îl avem alături pe Radu Valahul, campion național la skandenberg, dar ne bucurăm și de prezența sportivilor aduși de Mădălin Tănase, antrenor la Clubul Sportiv Ambiția, cu toată trupa pe care o antrenează de trei ani la Lipănești. Au fost o mulțime de demonstrații sportive, competiții sportive pentru copii, care s-au finalizat cu premii și mult entuziasm, iar noi asta am vrut să facem la ziua comunei: un spectacol cu tinerii noștri, cu talentele noastre din comună, pentru toți localnicii", ne-a spus primarul comunei, Robert Nica.
Deși nu a fost bugetată din fondurile primăriei, sărbătoarea a fost un succes. „Totul s-a făcut cu ajutorul sponsorilor și al actelor de voluntariat ale localnicilor – angajați ai Primăriei, ai Poliției Locale, cadre didactice - și ale sportivilor invitați, pe care îi așteptăm la noi oricând pot ei veni!", a mai subliniat edilul.
Un alt moment remarcabil pentru comunitate a fost premierea celor 15 familii care, anul acesta, au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie. „Sunt familii care de o viață stau în comuna Lipănești, pe care le felicităm și ne bucurăm că există. Ele au primit din partea noastră diplome de excelență, dar și câte o mică surpriză: un pachet cu o cană inscripționată cu stema localității și a României, dar și tricouri cu inscripția comunei Lipănești", a încheiat primarul.
Campionii au venit la Lipănești cu un mesaj foarte clar: acela de a promova sportul în rândul copiilor și al tinerilor.
„Este foarte important mesajul pe care vrem să îl transmitem: veniți în sala de sport, copii! Lăsați calculatorul, alegeți ceva frumos în viață! Un corp sănătos, o minte sănătoasă!", a spus Adi Petre pe scenă, înainte de a demonstra celebrele flotări pe dosul palmelor cu greutăți care au depășit 70 de kilograme.
„Acesta a fost recordul meu, sunt doar cinci sportivi în lume care suportă o asemenea greutate - peste 75 de kilograme", a mai spus Adi Petre a cărui campanie națională se numește „Și tu poți fi un campion!".
„Este o zi mai specială. Am încercat, vorbind cu primarul, să facem și altceva pentru cei din Lipănești, să se bucure, să ne vadă, să schimbăm o mentalitate, să îi atragem pe acești copii care, poate, încă nu sunt deciși către sport. Mesajul nostru general este, pentru ei, să facă mișcare, iar pentru asta am ales o gamă largă de sporturi și demonstrații. Aș vrea să organizez acest proiect al meu de promovare a sportului la zilele localităților pentru că e mult mai ușor și cu impact foarte mare. Copiii sunt entuziasmați, foarte deschiși, sunt receptivi la efort și la show-uri, sunt receptivi mentalității de campion, iar acest lucru contează", ne-a declarat recordmenul mondial la flotări pe dosul palmelor.
„ Anul acesta, ziua comunei este una mai specială pentru că am combinat muzica cu sportul. Eu mă adresez, în primul rând, copiilor. De acolo se formează omul, așa cum o casă nu o poți construi dacă nu îi pui, în primul rând, bazele. Ceea ce au făcut reprezentanții comunei Lipănești față de alte comune - o sărbătoare la care nu a fost doar muzică și băutură, ci în primul rând un mesaj constructiv pentru comunitate - este foarte rar și face din Ziua Comunei o zi completă. Eu îmi voi face oricând timp, în țara asta, ca să fiu alături de copiii pe care am ocazia ssă îi învăț ceva, iar aici am petrecut o zi a sportului, a fair-play-ului, dar și a distracției.
Este o zi organizată într-un spirit frumos și le mulțumesc primarului Robert Nica și campionului Adi Petre, datorită căruia sunt aici. Venim lângă oameni să ne cunoască, să dea mâna cu noi și să înțeleagă mesajul nostru care, astfel, ajunge direct la ei. Skandenbergul înseamnă o strângere de mână, judo-ul înseamnă o strângere în brațe, sunt niște sporturi nobile, de contact și acesta este mesajul nostru: să nu ne uite!", ne-a spus și Radu Valahu între două demonstrații.
Mădălin Tănase, sportivul care a pus bazele Clubului Sportiv și Academiei de Lupte Ambiția, a fost alături de copii atât la concursurile celor mici, cât și la domonstrațiile colegilor săi. „Ceea ce s-a întâmplat la Lipănești ar trebui să fie un exemplu pentru foarte mulți ediți din județul nostru, dar și de la nivel național, pentru că, la această ediție a zilei localității, au fost introduse și activitățile sportive, nu doar cultural artistice. Sportul îi atrage pe foarte mulți, dovada fiind că aici au ajuns aproape 1.000 de copii și tineri interesați de mișcare. Mai mult, o astfel de întâlnire este o provocare: au fost foarte încântați să participe la această inedită competiție de pregătire fizică generală, dar și să urmărească show-urile de arte marțiale, de full contact, judo și demonstrații de flotări, exerciții de autoapărare, simulări de agresiune stradală și demonstrații de kick box.
Copiii din comuna Lipănești au fost entuziasmați, mai ales că au putut discuta față în față cu acești campioni. Alături de noi, au mai venit Ana Maria Crăciun, campioană națională de skandenberg din Lipănești, dar și campionul național de exerciții la bară fixă, Sorin Toma.
În Clubul Ambiția în care au fost șlefuite foarte multe caractere ce provin din medii mai puțin favorizate, cu probleme sociale.
Noi sperăm ca și alte localități să ia exemplu și, la propunerea noastră sau a altor autorități locale, să continuăm campaniile și să facem ceva constructiv pentru copii", a încheiat antrenorul.
Anul acesta, Mădălin Tănase desfășoară cea de-a 26-a ediție a campaniei naționale „Stop violența!", având motto-ul „Fii inteligent, nu fii violent. Spune NU drogurilor și alcoolului!".
După demonstrațiile sportive, petrecerea locuitorilor din Lipănești a continuat până seara târziu, cu momente artistice de muzică populară și muzică ușoară ale celor mai talentați elevi din comună, dar și cu invitați de marcă ai scenei românești, încheindu-se cu un spectaculos foc de artificii.
GALERIE FOTO CU TOȚI CAMPIONII AICI