SC FC Petrolul SA, societatea care administrează gruparea prahoveană din Liga I, a depus la Tribunalul Prahova cererea de intrare în insolvenţă, aceasta fiind înregistrată în data de 4 februarie.
Cererea va fi soluţionată la Secţia a II-a civilă a Tribunalului Prahova, de unde va primi o hotărâre în termen de cinci zile de la data înaintării.
Luna trecută, o altă cerere de intrare în insolvenţă a clubului, formulată de unul dintre creditori, SGU Ploieşti (societatea care administrează stadionul „Ilie Oană", căreia Petrolul îi datorează aproximativ 300.000 euro), a fost retrasă.
Petrolul se alătură grupului de echipe din Liga I aflate în insolvenţă, din care mai fac parte CFR Cluj, Dinamo, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi Rapid, titrează Mediafax.
În acest timp, fratii Capră rămân în arest. Dan Capră şi Nicolae Capră au depus o nouă cerere de anulare a măsurii de arest preventiv, dar încă o dată, solicitarea a fost respinsă. În şedinţa de joi, 5 februarie, instanţa a anunţat că menţine decizia. De data aceasta, fraţii Capră solicitaseră înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar şi control judiciar pe cauţiune, relatează jurnalulph.ro.
"Solutia pe scurt: În baza art. 242 alin. 2 C. proc. pen. respinge ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune prev. de art. 211 şi următoarele cod procedură penală formulate de inculpaţii: CAPRĂ NICOLAE, CAPRĂ DANIEL. În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. obligă inculpaţii la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare", se arată pe portalul tribunalului.
Fraţii Capră au dreptul la recurs.