Uniunea Suporterilor Petroliști a postat, pe Facebook, o scrisoare deschisă către Consiliul Local Ploiești, pe care o redăm mai jos:
"Stimaţi consilieri locali ai Municipiului Ploieşti, Uniunea Suporterilor Petrolişti îşi exprimă public dezamăgirea faţă de atitudinea dumneavoastră în legătură cu cesionarea dreptului de folosinţă a mărcii "Petrolul Ploieşti" către singură entitate recunoscută de către suporterii ploieşteni împreună cu fostele glorii ale clubului ca fiind continuatoarea morală a Petrolului Ploieşti, Asociaţia Club Sportiv Petrolul '52.
Reamintim opiniei publice că primele demersuri în acest sens au fost făcute de către Asociaţia Sportivă Petrolul '52, încă de la sfârşitul lunii iulie, anul trecut. Între timp, activitatea clubului de fotbal a fost preluată de către Asociaţia Club Sportiv Petrolul '52, solicitarea privind folosinţa acestei mărci rămânând în continuare pe masă de lucru a aleşilor locali ai oraşului Ploieşti.
Am fost de la bun început susţinători ai dialogului şi ai rezolvării acestei chestiuni pe calea negocierilor între reprezentanţii Consiliului Local Ploieşti şi ai CS Petrolul '52, dar considerăm inacceptabil şi inadmisibil, că, după 7 luni de la primele demersuri făcute, să nu existe un răspuns favorabil la această solicitare, un răspuns normal şi firesc de altfel.
Am înţeles cu claritate, deşi nu suntem de acord cu această idee, că această marcă este un bun al Primăriei Ploieşti şi că trebuie valorificat, iar valorificarea nu se poate face fără o evaluare în prealabil. Acest fapt nu împiedică însă cesionarea dreptului de folosinţă a mărcii pe o perioadă limitată de timp, până la clarificarea tuturor acestor aspecte mai mult sau mai puţin birocratice.
Aţi fost aleşi în fruntea oraşului pentru a servi interesele ploieştenilor. O mare parte a acestora sunt iubitori de fotbal şi îşi doresc cu ardoare că tradiţia şi istoria Petrolului Ploieşti să continue!
Nu mai putem şi nu mai vrem să mai aşteptăm, daţi-le ploieştenilor ce li se cuvine!
Vrem scutul înapoi, Petrolul suntem noi!
Mulţumim,
Uniunea Suporterilor Petrolişti"