Dacă o echipă ar putea reveni după 4-0 în tur cu PSG, aceea nu poate fi decât Barcelona. Era ideea general acceptată înaintea meciului.
Iar catalanii au reușit chiar dacă au primit gol pe teren propriu! Au deschis scorul în minutul 3 și au înscris golul calificarii, al șaselea, în ultimele secunde. Incredibil și, totuși, de crezut...
Barcelona a avut 2-0 la pauză, după golul marcat de Suarez în minutul 3 și autogolul lui Kurzawa din minutul 40. Imediat după startul reprizei secunde, Messi a dus scorul la 3-0, reușind să transforme un penalty în minutul 50. Cavani a redus din diferență 12 minute mai târziu, iar speranțele catalanilor păreau năruite.
A venit însă minutul 88, iar Neymar a bătut impecabil o lovitură liberă și a dus scorul la 4-1. Catalanii s-au năpustit asupra porții adverse și Suarez a obținut un penalty în minutul 90. Neymar a transformat lovitura de la 11 metri și finalul a fost unul nebun. Barcelona a intrat în istorie după golul marcat de Sergi Roberto în minutul 95, la ultima fază a meciului.
Scor final 6-1 și catalanii se califică în sferturi.
