Lupii au călcat strâmb în denivelările de la Brebu, iar remiza readuce la cote ridicate duelul cu CS Blejoi.
Un punct separă în acest moment cele două grupări, iar trupa lui Tavi Grigore trebuie să meargă "ață" și nu doar din cauza presiunii exercitate de apropierea echipei de pe locul secund.
În timp ce Blejoiul are meci greu cu ACS Bănești Urleta, Petrolul are, acasă, un adversar mai comod.
Petrolul Băicoi a pierdut și în tur cu scorul de 4-1, dar a făcut bani din biletele vândute suporterilor petroliști.
Sâmbătă, pe 1 aprilie, în tribunele arenei Ilie Oană, trebuie să fie minimum 4.000 de fani.
Iar galben-albaștrii trebuie să joace la nivelul pretențiilor în fața petroliștilor din Băicoi. Pentru că unul e Petrolul, restul sunt... "petroluri".
Programul etapei:
*Vineri
CSO Plopeni – CS Mănești (ora 15.00)
*Sâmbătă:
CS Cornu – CS Ceptura (ora 11.00)
Unirea Teleajenul Văleni – CS Păulești (ora 11.00)
Petrolul Ploiești – Petrolul Băicoi (ora 17.00)
Tricolorul Breaza – ACS Brebu (ora 17.00)
AS Bănești – CS Blejoi (ora 17.00)
*Duminică:
Unirea Cocorăștii Colț - Unirea Urlați (ora 11.00)
Avântul Măneciu – AS Tufeni (ora 11.00)