Vivi Răchită se întoarce în antrenorat. Fostul manager al Petrolului o preia pe Sportul Snagov, fosta Metalul Reșița.
Echipa va juca în liga secundă, deși a retrogradat. Asta se întâmplă pentru că FC Brașov s-a desființat.
În orice caz, cele două proiecte duse la bun sfârșit la Ploiești, CSM FC și Petrolul l-au recomandat pentru o nouă provocare.
"Cam de cinci ani tot încerc o colaborare cu Valeriu Răchită. Este un specialist în astfel de proiecte, plecate de la zero, având succes în două rânduri, la Ploieşti. Cred că acum am făcut alegerea potrivită", a declarat președintele echipei, Cătălin Rufă, potrivit Telegrama.
Răchită l-a luat la Snagov pe fostul său secund la Petrolul Daniel Dumitrache.
Florentin Dumitru va fi numit director sportiv.
Noua echipă a lui Valeriu Răchită va juca primul amical la finalul acestei săptămâni cu Astra Giurgiu.