Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

O nouă reuniune oficială de trap are loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe Hipodromul Ploieşti.

Programul de astăzi include două curse semiclasice – Premiul Debutanţilor şi Premiul Constantin şi Elena – şi atractivul Premiu Alexandros, acesta din urmă cu recompense totale de 7600 lei.

Reuniunea va debuta la ora 11.00, cu Premiul Epilog, şi va continua cu prima cursă semiclasică a zilei, Premiul Debutanţilor-Lotus, întrecere rezervată cailor de 2 ani, pe distanţa de 1600 metri. Imediat, la ora 12.00, este programat main eventul zilei, Premiul Constantin şi Elena – Fortuna Gold, cursă ce se anunţă extrem de spectaculoasă, având 12 cai la start. La ora 12.30 se desfăşoară Premiul Alexandros, iar reuniunea va fi închisă, de la ora 13.00, de Premiul Excelent – Fortuna Silver, potrivit informațiilor publicate de CSM Ploiești.

Programul complet al alergărilor de trap programate sâmbătă, 25 mai, poate fi consultat AICI.

Cotele de pariuri pentru reuniunea de astăzi au fost publicate AICI.

Pe toată durata reuniunii, micii spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 lei/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.

Foto: csmploiesti.ro

Back To Top