Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

Luni, pe 8 iulie, la casa de bilete a stadionului "Ilie Oană" vor fi puse în vânzare abonamentele valabile în sezonul 2019 - 2020, pentru meciurile e acasă susținute de FC Petrolul.

 

Oficialii clubului ploieștean au anunțat că, în perioada 7 - 14 iulie, procesura este rezervată doar vechilor abonați, care vor putea, astfel, să-și păstreze locul din sezonul trecut. Pentru ei, casa de bilete va fi deschisă inclusiv sâmbătă și duminică, pe 13 și 14 iulie, în intervalul 9.00 - 16.30.

De luni, 15 iulie, oricine va putea achiziționa abonamente pentru noul sezon.

Pentru pensionari/elevi/studenţi vor, acestea fi emise doar pe baza prezentării unei copii a talonului de pensie/carnetului de student sau elev, în limita unui singur abonament.

Pentru procurarea unui abonament este necesară prezentarea cărţii de identitate.

Pentru un sezon întreg, tariful va fi de 450 de lei în cazul locurilor la Tribuna 0, 350 de lei la Tribuna I – 350 lei, 220 de lei la Tribuna II (respectiv 200 de lei tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, în sector 212) și 150 de lei la Peluză (respectiv 120 de lei tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, în sector 100 - Peluza I și sector 300 - Peluza II).

Pentru turul ediției de campionat, abonamentele vor costa 240 de lei la Tribuna 0, 180 de lei la Tribuna I, 130 de lei la Tribuna II și 80 de lei la Peluză.

Clubul a anunțat și prețurile biletelor valabile la meciurile de pe teren propriu ale Petrolul, în campionatul 2019 - 2020:  25 de lei la Tribuna 0, 20 de lei la Tribuna I, 12 lei la Tribuna II și 8 lei la Peluză.

Back To Top