Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

petrolul meci spitalul de pediatrie
Categorie: Sport
  • Petrolul a pierdut la limită, în urma unui penalty acordat adversarilor de la FC Hermannstadt, ultimul meci acasă din  play-out-ul actualei ediții de campionat, dar partida a reușit să strângă pe stadionul “Ilie Oană” mii de oameni, iar încasările vor fi folosite pentru o cauză nobilă.

Peste 6500 de spectatori au venit, sâmbătă, pe „Ilie Oană”, dornici să asiste la ultima reprezentație a petroliștilor din acest sezon, și au contribuit, astfel, la sprijinul pentru comunitatea locală, în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru camera de primiri urgențe a Spitalului de Pediatrie Ploiești. Încasările din acest weekend vor fi donate de club unității sanitare.

Citiți și: SUPER CONCERT CARITABIL LA PLOIEȘTI PENTRU UN NOU CENTRU DE PRIMIRI URGENȚE ȘI TRIAJ LA SPITALUL DE PEDIATRIE

Scorul finala fost 0-1 în favoarea oaspeților care au marcat prin Daniel Paraschiv. În minutul 60, golgheterul lui Hermannstadt a transformat penalty-ul acordat echipei sale, după ce arbitrii au considerat că Doua l-a faultat pe Oroian.

Petroliștii mai au de disputat un singur meci. Lupii vor întâlni în deplasare, vineri, de la ora 20.00, pe terenul lui FC Argeș Pitești, formație ce și-ar putea juca, la acel moment, viitorul în Superligă.

petrolul concert caritabil

Foto: Răzvan Păsărică via fcpetrolul.ro

Back To Top