- "Lupii" trebuie să se mobilizeze, la doar trei zile după eliminarea din Cupa României, pentru partida în deplasare cu Farul Constanța, un meci de care depinde păstrarea poziției de play-off.
Duminică, de la ora 17.00, Petrolul o întâlnește, în deplasare, pe Farul Constanța, campioana care se află în clasament cu un punct în urma grupării ploieștene.
„Întâlnim campioana și, indiferent de locul pe care îl ocupă în clasament, nu putem spune despre Farul decât că este o echipă puternică, cu un grup foarte bun și cu jucători valoroși, care pot face oricând diferența. Pentru noi, ultimul joc, cel din Cupa României, nu s-a încheiat așa cum ne-am dorit, cu o calificare, dar am trecut peste această dezamăgire, iar toată atenția noastră se îndreaptă, acum, spre campionat”, a spus Florin Pîrvu, în prefața confruntării de mâine.
„Nu am ce să le reproșez băieților după meciul cu Sepsi, pentru că am văzut dorință, au luptat până în ultimele minute, dar, din păcate, s-au făcut unele greșeli și nu aș vrea să le mai repetăm pe viitor. Nu știu dacă vor fi schimbări pentru jocul de mâine, vom vedea cum vom rezolva și unele mici probleme care au apărut după întâlnirea in Cupă”, a mai spus tehnicianul „galben-albaștrilor”. Acesta se așteaptă la o partidă dificilă, ținând cont și de faptul că Farul a jucat cu rezervele în meciul de la Craiova, "și-a odihnit titularii", în timp ce jucătorii săi au avut la dispoziție doar doup zile de refacere.
Citiți și: PETROLUL, ELIMINATĂ LA GOLAVERAJ DIN CUPA ROMÂNIEI
Petrolul nu va conta, astăzi, pe mijlocașul ivorian Diomande, care se află la a doua etapă de suspendare, și nici pe Hanca și Petrovic, jucători care acuză de ceva vreme probleme de natură medicală.
Întâlnirea de astăzi va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Andrei Florin Chivulete (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava) și Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Horia Mladinovici (București). Arbitru VAR: Iulian Dima (București). Arbitru AVAR: Vasile Marinescu (București). Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) și Marcel Vasile (București).
Imagini: fcpetrolul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea