Echipa de baschet CSM Petrolul Ploiești s-a deplasat vineri dimineață la Timișoara, unde o așteaptă confruntarea cu liderul din Grupa 11-18, SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara, în cadrul Fazei a II-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin – Getica 95.
Timișorenii sunt considerați favoriți în partida care va lua startul la ora 19:00 în Sala „Constantin Jude”, având un bilanț perfect de 4/0 acasă în această fază a competiției. De asemenea, forma bună a echipei, cu patru victorii consecutive (două în campionat și două în Alpe Adria Cup), le oferă bănățenilor antrenați de Dragan Petricevic prima șansă.
Cu toate acestea, „galben-albaștrii” vor încerca să producă o surpriză și să continue performanțele bune obținute în deplasare în acest sezon, unde au reușit cele mai multe victorii. Pe site-ul oficial al clubului se arată chiar că în rândul baschetbaliștilor grupării din Ploiești există „convingerea că puteau avea un bilanţ mult mai bun în acest moment cu ceva mai multă şansă în numeroasele meciuri cedate la limită, două dintre acestea după prelungiri”.
Cele două echipe s-au întâlnit deja o dată în acest sezon, în Faza I a Cupei României, la Craiova, unde CSM Petrolul s-a impus cu scorul de 86-78 în fața echipei din Timișoara, în primul meci al turneului organizat de olteni pe 16 septembrie 2023.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Bogdan Podar (Cluj-Napoca), Vlad Cotrobaș (București) și Narcis Dan (Satu Mare), iar comisarul din partea Federației Române de Baschet va fi Radu Bucerzan (Timișoara).

Meciul poate fi urmărit „în direct” pe canalul de YouTube al Federației Române de Baschet.
Sursă: CSM Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană