Miercuri, Florin Pîrvu a bifat o bornă importantă pe banca tehnică a Petrolului și totodată în cariera sa de antrenor. Tehnicianul grupării de fotbal din Ploiești, în vârstă de 48 de ani, a ajuns la un an calendaristic petrecut în această poziție.
Cu fix un an în urmă, Pîrvu prelua banca Petrolului. De atunci, în 365 de zile, „galben-albaștrii” au disputat 42 de partide, bilanțul înregistrat de aceștia fiind următorul:
• 15 victorii
• 15 egaluri
• 12 înfrângeri
La data de 7 februarie 2023, Pîrvu sosea pe „Ilie Oană” în locul lui Nae Constantin, declarând la acel moment: „Petrolul e echipa mea de suflet. Am ales imediat, nu am stat să mă gândesc!”. Antrenase ultima dată în China, la nivel juvenil, astfel că lumea sportului românesc l-a văzut inițial ca pe un pariu al conducerii clubului prahovean. Acum, GSP.ro notează că, dintre antrenorii din SuperLigă, doar Marius Măldărășanu, Leo Grozavu, Dorinel Munteanu și, bineînțeles, Gică Hagi au mandate mai lungi decât cel al fostului mijlocaș.

Prin intermediul unui mesaj jubilar publicat pe paginile oficiale de comunicare, reprezentanții „lupilor galbeni” evidențiază următoarele performanțe reușite de club în mandatul antrenorului Florin Pîrvu:
• Succes în fața campioanei României;
• Prima victorie în Giulești după mai bine de 27 de ani, în campionat;
• Victorie pe terenul Universității Craiova după 9 ani;
• Succes în fața „câinilor roșii”, după 11 ani;
• În acest moment avem a doua defensivă a campionatului, la egalitate cu CFR.
„Mult succes în continuare, Florin Pîrvu!”
- îi transmit aceștia, la capătul unui comunicat „aniversar”