Tânărul pugilist Andrei Virson, de la secţia de box a CSM Ploieşti, a câștigat duminică medalia de aur a categoriei „46 kg” – juniori din cadrul celei de-a III-a ediţii a Turneului Internaţional de Box „Dracula Open”!
Sportivul în vârstă de 16 ani, poreclit „Speedy”, a trecut pe rând, în competiția desfășurată la Sala Sporturilor „Olimpia”, de Ron Backalchuk (Israel), Ali Mamadov (Azerbaidjan) şi, în finală, de Mateusz Adamski (Polonia).

„Mi-am dorit foarte mult să ies campion şi, chiar dacă adversarul din finală a fost unul tare, am arătat că sunt cel mai bun. M-am simţit foarte bine având publicul alături şi le dedic această victorie tuturor celor care m-au susţinut. În spatele acestei performanţe este multă muncă alături de domnii Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea şi vreau să continuăm la fel, pentru că visul meu este să boxez la olimpiadă şi să ajung campion mondial” a declarat Andrei Virson la capătul turneului.
Sportivii de la CSM Ploieşti au obținut în total şapte medalii la competiția din această săptămână, performanţei lui Virson adăugându-i-se alte şase medalii de bronz: Fabian Stroe (57 kg) – tineret, Cătălin Bănică (50 kg) şi Mihai Muşat (52 kg) – ambii la juniori, Cristina Beatrice Căldărariu (50 kg), Sabina Turcu (54 kg) şi Diana Gheorghe (63 kg), toate la tineret.
Antrenorii Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea au avut 15 boxeri înscriși în concurs: 6 la feminin şi 9 la masculin.

Turneul Internaţional de Box „Dracula Open” a fost organizat de Federaţia Română de Box în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi a avut la start 352 de sportivi din 26 de ţări.
Sursă: CSM Ploiești
Citește și: BILANȚ EXCELENT PENTRU HANDBALISTELE DE LA CSM PLOIEȘTI. AU AJUNS LA 14 VICTORII LA RÂND
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană
