Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Academia Junior juniori
Categorie: Sport

 

• Luni, în urma meciurilor finale din faza județeană a Campionatului Național de Handbal la juniori 4, care a avut loc la Mizil, echipa Academiei și-a adjudecat locul 1.
• Juniorii Academiei au demonstrat că sunt cei mai buni din Prahova, chiar dacă echipa are în componență și jucători mai mici de vârstă, de minihandbal sau chiar de baby handball.

După succesele clare din faza grupelor, cu CSȘ Ploiești, scor 46-25 (26-11), respectiv cu CSO Mizil 2, scor 37-6 (18-2), echipa antrenată de Alexandru Roibu, Ionuț Georgescu și Monica Iștoc a dispus de CSO Tricolorul Breaza, scor 31-11 (16-1), în semifinale, respectiv de CSM Ploiești, în finală, scor 31-21 (17-7).

Cu un golaveraj de 145 de goluri înscrise și numai 63 încasate, în patru partide, juniorii Academiei au demonstrat că sunt cei mai buni din Prahova, chiar dacă echipa are în componență și jucători mai mici de vârstă, de minihandbal sau chiar de baby handball.

Lotul a fost alcătuit din Mihai Baciu – Mihnea Moncea, Iulian Luca, Eduard Nedelcu, Ianis Barbu, Cezar Cazan, David Niculae, Mihnea Gheorghe, Teodor Roșu, Octavian Buzea, Ayan Neagu, Rareș Tatu, Alexandru Ioniță, Filip Cazan, Denis Toader, Ștefan Buzoianu.

Academia Junior va juca, astfel, în faza pe euroregiune a campionatului din postura de câștigătoare a fazei județene.

Alături de cele patru echipe calificate din Prahova, la faza pe euroregiune vor mai juca formațiile care au avansat în urma fazei județene din Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Teleorman.

CITEȘTE ȘI: CALIFICARE ÎN FAZA EUROREGIUNE PENTRU MICII HANDBALIȘTI DE LA CSM PLOIEȘTI

Back To Top