Echipa de minivolei băieţi a CSM Ploieşti a obținut calificarea în Faza Semifinală a campionatului, ocupând locul secund în clasamentul Seriei C. Într-o confruntare strânsă cu CSŞ CS Arcada Galaţi, băieţii coordonați de Adi Moroianu au reușit să se claseze pe poziția a doua după un ultim turneu decisiv găzduit de CSŞ Dream Tulcea, vineri și sâmbătă.
La acest turneu, gruparea din Ploiești a reușit o victorie decisivă, cu 3-1, în fața echipei din Galaţi, cu care se afla la egalitate de puncte după trei turnee. În celelalte partide, băieții au suferit înfrângeri, 3-0 în fața favoritei CSŞ Dream Team Tulcea și 3-2 în disputa cu CSM Constanţa, într-un meci „dramatic”, totuși fără miză, după cum relatează oficialii clubului prahovean. Calificarea în Faza Semifinală fusese deja asigurată cu o zi înainte.
Lotul de jucători folosit în acest turneu a fost următorul: Cătălin Beciu, Radu Bratu, Horia Ionescu, Liviu Mihalcea, Teodor Marin, Tudor Popescu, Alexandru Radu, Luca Georgescu și Mihai Dumitraşcu.
Faza Semifinală a campionatului este programată în perioada 12-14 aprilie.
De asemenea, în weekend, echipa de volei fete „U17” a clubului a susținut un meci în cadrul Seriei C Perspectivă, pe teren propriu, împotriva ACS Bravol B Braşov, suferind o înfrângere cu scorul de 3-0. Elevele lui Robert Tvardochlib se pregătesc acum pentru returul întâlnirii, care va avea loc la Braşov.
Sursă: CSM Ploiești
Citește și: SPORTIVII DE LA CSM PLOIEȘTI, IMPLICAȚI ÎN COMPETIȚII. PROGRAMUL CLUBULUI „GALBEN-ALBASTRU”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană