Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

Echipa secundă a CSM Petrolul Ploieşti a obţinut sâmbătă „o victorie frumoasă” în Liga I, în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea. „Galben-albaștrii” s-au impus cu scorul de 77-72 (19-13, 23-19, 18-21, 17-19), în condițiile în care a avut câteva absențe importante în lot.

 

Fără jucătorii de la prima echipă, Codruţ Dinu, Lorenzo Diaconescu, Robert Pătraru, George Angelian şi David Raşoga, care au fost menajaţi după meciul cu Laguna Bucureşti, echipa a fost condusă de pe margine de Loredana Munteanu şi Mihai Comănescu. Cu toate acestea, ploieștenii au reușit să se impună în faţa unei echipe vâlcene care a folosit trei jucători din lotul seniorilor: Blidaru, Ciriperu şi Diaby.

„Satelitul” Petrolului s-a instalat la conducere încă din primele minute şi a dominat întreaga partidă, menţinând un avantaj constant de 7-8 puncte, ajungând chiar şi la un maxim de 14 puncte. Inclusiv în momentele de revenire din final ale gazdelor de la CS Vâlcea 2 1924, care au redus diferenţa la doar două puncte când mai rămăseseră doar 150 de secunde din meci (72-74), echipa prahoveană şi-a păstrat concentrarea şi s-a apărat bine în final.

Pentru CSM Petrolul 2 Ploiești au evoluat: R. Movileanu (26 puncte, 1×3, 8 recuperări, 6 pase decisive), T. Pîrvu (18, 1×3), Al. Dimov (10, 1×3), P. Voiculescu (8), R. Popa (7, 1×3), A. Suciu (5, 1×3), R. Mihalache (3), A. Rogozanu, A. Velcea şi Al. Chirilă.

 

Următorul meci al echipei „galben-albastre” din Grupa Sateliților va avea loc joi, ora 11:00, în Sala Sporturilor Olimpia, împotriva celor de la CSM CSU 2 Oradea - meci în devans din etapa a 24-a.

 

Sursă: CSM Ploiești

 

Citește și: CSM PETROLUL AJUNGE LA PATRU VICTORII CONSECUTIVE ÎN LIGA NAȚIONALĂ

 

Back To Top