Sabina Enache și Anisia Drăgan, sportive ale secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, au participat, alături de delegația României, la Turneul Internaţional „Sofia Cup”.
Dintre ploieștence, prima care a concurat a fost Anisia Drăgan. Aceasta a reuşit, cu ansamblul României, să obţină medalia de bronz în finala de la 3 panglici şi 2 mingi şi a participat în finala de la 5 cercuri. Pregătit de Daniela Chiriac şi Tatsiana Novikava, acest ansamblu a fost format din următoarele gimnaste: Andra Crainic, Carina Crainic, Anisia Drăgan, Dalia Marin, Claudia Mitan şi Eva Vencu.
De partea cealaltă, Sabina Enache a intrat în competiție vineri şi sâmbătă, în întrecerea senioarelor, și s-a clasat pe locul al 14-lea la individual compus (din 53 de sportive) cu un total de 114.800 puncte, conturat astfel: 29.200 la cerc, 27.600 la minge, 29.150 la măciuci şi 28.850 la panglică. Antrenată la club de Simona Puiu, Sabina a fost de asemenea aproape de o calificare în finala de la panglică, fiind prima rezervă a sa. Deplasarea Sabinei a fost posibilă, potrivit oficialilor clubului „galben-albastru”, cu sprijinul Asociaţiei Rhythmic Star.
Citește și: CSM PETROLUL PLOIEȘTI, REPREZENTAT LA LOTURILE NAȚIONALE DE PATRU BASCHETBALIȘTI