Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

 

  • Seria dintre CSM Petrolul Ploieşti şi SCM Timişoara, din primul tur al play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95, va continua cu meciul 4.

  • Echipa prahoveană a câștigat în premieră în cel de-al treilea meci, cu scorul de 83-79 (18-21, 23-17, 16-19, 26-22) în Sala „Olimpia”.

 

Partida de luni seară a fost similară primei confruntări a seriei, disputată la Arad, fiecare echipă având șansa să câștige până spre final, însă gazdele – de această dată cei de la CSM Petrolul Ploieşti – au reușit să se distanțeze în ultimul sfert.

Echipa din Ploiești, antrenată de Ionuț Ivan, Nemanja Tomic și Robert Munteanu a avut următoarea componență: R. Johnson Jr. (25 puncte, 1×3), K. Funderburk Jr. (19 puncte, 2×3), Brkic (17 puncte, 12 recuperări), B. Popa (9 puncte, 3×3), Corpodean (7 puncte, 1×3), Lufile (4 puncte), Raşoga (2 puncte), cu contribuții și de la G. Angelian, V. Negoițescu, L. Diaconescu și R. Pătraru.

În absența lui Codruț Dinu, accidentat, David Rașoga a primit oportunitatea de a juca mai mult, înregistrând peste 15 minute pe teren. Aflat la una dintre primele sale evoluții în Liga Națională, la doar 16 ani, MVP-ul Turneului Final „U17” a marcat două puncte pe contraatac după o interceptare. David are în palmares, potrivit site-ului oficial al clubului, titluri naționale la U15, U16 și U17 și un titlu mondial la 3×3 cu naționala U15 a României.

DSC04431_1.jpeg

Meciul 4 este programat miercuri, la ora 18:00, în Sala Sporturilor Olimpia, iar, în cazul unei victorii, meciul decisiv se va juca sâmbătă la Timișoara.

 

DSC04280_1.jpeg

Înainte de meci, echipa U17 a clubului, proaspăt întoarsă cu titlul de campioană națională de la Râmnicu Vâlcea, a fost prezentată publicului și aplaudată pentru performanța sa.

 

Citește și: DIN NOU CAMPIONI! MEDALIE DE AUR LA „U17”, PENTRU BASCHETBALIȘTII CSM PETROLUL PLOIEȘTI

Back To Top