Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

petrolul otelul
Categorie: Sport
  • Lupii au scăpat de retrogradare cu o etapă înainte de final, după victoria cu scorul de 2-1 obținută în partida cu Oțelul Galați, in ziua de Paște.

Pe muchie de cuțit cu două etape înainte de final, Petrolul avea nevoie de victorie pentru salvarea matematică de la retrogradare. Iar deschiderea scorului a venit repede, in minutul 10, după ce Musi a fost trântit in careu de portarul Eduard Pap. Noul căpitan Gicu Grozav și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă și a făcut-o așa cum trebuie: șut puternic, la semiînalțime.

Tot Grozav a avut șansa celui de-al doilea gol. A scăpat singur cu Pap, însă s-a precipitat inexplicabil și a trimis slab, in portar.

Echipa lui Dorinel Munteanu a plecat mai greu, dar a ținut mereu direcția spre poarta lui Zima. Mai omogeni, mai bine acoperiți pe posturi, jucătorii Oțelului au controlat mijlocul terenului și au reușit să marcheze pe fondul unei erori colective de plasament a defensivei petroliste, prin Frederic Maciel, lăsat nemarcat in centrul careului.

Mult timp, jocul Petrolului a fost deșirat, fără orizont. Și totuși, lupii au găsit puterea să mai înscrie o dată. Era minutul 81, când Berisha a deviat în poartă un șut din cădere al lui Țicu.

A fost golul care a adus certitudinea salvării de la retrogradare cu o etapă înainte de final. Urmează jocul de Iași și pauza in care Petrolul trebuie să rezolve multe probleme pentru sezonul viitor.

Citiți și: PETROLUL ȘI-A AFLAT PROGRAMUL PENTRU FINALUL SUPERLIGII

Petrolul: Zima - Hanca (87 Radu), Papp, Meijers, Huja, Țicu - Musi (71 Răducan), Seto, Jair (46 Dumitriu), Grozav (87 Ișfan) - Irobiso (59 Berisha).

Back To Top