- Doi oameni de afaceri de la Istanbul preiau echipa ploieșteană, anunță presa turcă.
- Aceștia ar urma să aducă și un nou antrenor în locul lui Laszlo Balint.
Negocierile cu turcii, pentru Petrolul, care păreau că nu se vor mai finaliza, au fost încheiate, iar gruparea ploieșteană va fi preluată de Serhan Cetinsaya și Sertac Guven, doi oameni de afaceri din Istanbul implicați în trecut și la Beșiktaș, potrivit informațiilor publicate de presa din Turcia și citate de Digi Sport. Noii investitori, care trebuie să prezinte garanții de două milioane de euro, vor ajunge la Ploiești vineri, anunță și GSP.
Citiți și: LOTUL ECHIPEI PETROLUL SE REUNEȘTE LA SFÂRȘITUL SĂPTĂMÂNII
Aceștia au deja în plan să aducă și un nou antrenor pentru „lupi”. Este vehiculat numele lui Mehmet Topal (38 de ani), un nume uriaș al fotbalului din Turcia, cu 81 de meciuri la echipa națională, fost jucător la Galatasaray, Fenerbahce, Beșiktaș sau Valencia, dar fără niciun fel de experiență pe banca tehnică.
Update. „Da. Pot confirma că suntem aproape să intrăm într-o nouă eră! Sperăm să fie totul bine. În scurt timp vă vom anunța toate detaliile”, a transmis președintele Petrolului, Claudiu Tudor, pentru sportpesurse.ro.
Foto: trtspor.com.tr
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană