- „Lupii” au disputat sâmbătă, în a cincea zi a stagiului de la Mogoșoaia, primul joc de pregătire, în compania nou-promovatei Unirea Slobozia.
- Echipa va pleca săptămâna viitoare într-un nou cantonament, în Turcia, la Bolu.
Partida de pregătire jucată de Petrolul sâmbătă seară, contra Unirea Slobozia, s-a încheiat la egalitate, 1-1 (0-0), după două goluri marcate de la punctul cu var.
Aproape de finalul confruntării, SETO a deschis scorul, transformând un penalti obținut de David Ilie, pentru ca, în prelungiri, și ialomițenii să puncteze, de asemenea din lovitură de pedeapsă, prin Jordan Gele.
Mehmet Topal a împărțit lotul în două echipe, folosind câte un „11” diferit în fiecare repriză. Astfel, Petrolul a început jocul cu Eșanu – D. Radu, Papp, Huja, Țicu, Hanca, Mateiu, Dumitriu, Bratu, Isfan și Berisha, pentru ca după pauză să intre Balbarau – Dumitrache, Stănică, Garutti, Tolea, Jyry, Seto, Boțogan, Bucur, Rădulescu și D. Ilie.
Citiți și: CONCERT DEDICAT CENTENARULUI ECHIPEI PETROLUL, PE „ILIE OANĂ”. AU FOST PUSE ÎN VÂNZARE BILETELE
Cantonamentul de la Mogoșoaia va continua până marți, iar de joi, „galben-albaștrii” se mută la Bolu, în Turcia, pentru un al doilea stagiu centralizat care se va desfășura în perioada 20 - 30 iunie. Acolo, echipa ploieșteanp va avea parte și de un test „de gală”, în compania Fenerbahce Istanbul, echipa preluată recent de Jose Mourinho și pentru care, ca jucător, tehnicianul „lupilor” a a evoluat în 298 de partide și în tricoul căreia a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa Turciei. Partida este programată să aibă loc pe 29 iunie, de la ora 11.00, la baza „Fenerbahce Topuk Yaylasai Tesisleri” din Bolu.
În Turcia, Petrolul va mai susține un meci amical și cu FC Hermannstadt, formație sibiană care se va afla în cantonament la Bolu, în aceeași perioadă.
Foto: fcpetrolul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană