- Turcia - Georgia (Grupa F): 3 - 1
- Portugalia - Cehia (Grupa F): 2 - 1
Seara de marți, la EURO 2024, a avut programate doar două meciuri, între echipele Grupei F. Turcia și Georgia au mers la egalitate aproape toată repriza întâi, cu numai șapte minute diferență între golul prin care Mert Muldur a deschis scorul ('25) și cel al egalării georgienilor, marcat de Georges Mikautadze ('32). În acest interval, turcii au mai trimis o dată balonul în poarta adversarilor, prin Yildiz, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Aproape de jumătatea reprizei a doua, Arda Güler a marcat pentru 2 - 1, dar scorul final al partidei avea să fie stabilit abia în minutul 7 de prelungiri, de Kerem Akturkoglu.
Citiți și: ROMÂNIA, PE PRIMUL LOC ÎN GRUPĂ, DUPĂ PRIMA RUNDĂ DE MECIURI DIN GRUPA E A CAMPIONATULUI EUROPEAN
În a doua partidă a serii, Portugalia s-a impus dramatic în fața Cehiei, tot în prelungiri, chiar dacă aceasta din urmă a fost cea care a deschis scorul, prin Lukas Provod ('62). Diogo Jota a marcat, pentru egalare, abia în minutul 87, iar al doilea minut de prelungiri i-a creat lui Francisco Conceicao, abia intrat pe teren, ocazia perfectă, pe care acesta a și valorificat-o, marcând golul victoriei în primul meci al selecționatei țării sale la EURO 2024. Starul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, a avut un motiv în plus de sărbătoare, marți, ziua în care, la vârsta de 39 de ani, a devenit primul fotbalist din lume care participă la șase turnee finale europene (2004, 2008, 2012, 2016, 2020 și 2024).
EURO 2024 - programul meciurilor de miercuri, 19 iunie
- ora 16:00: Croația - Albania (grupa B, Hamburg)
- ora 19:00: Germania - Ungaria (grupa A, Stuttgart)
- ora 22:00 Scoția - Elveția (grupa A, Koln)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană