Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

JO2024 bronz gimnastica
Categorie: Sport
  • Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, după audierile de sâmbătă, a fost confirmată ulterior și de Federația Internațională de Gimnastică.
  • Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz, la sol, după ce s-a stabilit ca scorul final al sportivei SUA Jordan Chiles să fie cel de dinainte de contestație, pe motiv că solicitarea de reeveluare a exercițiului a fost depusă prea târziu.

JO2024. „Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatură specializată în dreptul sportului, Gherdan și Asociații SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:

FRG, Bărbosu vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2.⁠ ⁠⁠Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3.⁠ ⁠⁠Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4.⁠ ⁠⁠Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse

FRG, Voinea vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă”, se arată în comunicatul FRG.

Comitetul Olimpic Sportiv Român a precizat, de asemenea, că, „urmare a acestei decizii, TAS decide că Ana Maria Bărbosu va obține medalia de bronz, în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4. Jordan Chiles este acum pe locul 5.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român așteaptă punerea în aplicare a deciziilor TAS de către Federație Internațională de Gimnastică.

COSR este alături de ambele gimnaste ale României și respectă deciziile TAS.

Totodată, ne rezervăm dreptul de a considera și contestația sportivei Sabrina Voinea întemeiată având în vedere circumstanțele finalei olimpice de la sol. Niciun sportiv nu ar trebui să fie supus unui astfel de tratament emoțional. Credem în valoarea lor, le sprijinim pe ambele sportive și vom fi alături de ele și de Federația Română de Gimnastică”.

„Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv a fost validată de Federația Internațională de Gimnastică, anunță Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Ana Maria Bărbosu își recapătă medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, spre bucuria ei, dar și a tuturor celor care au susținut-o. Spre mândria întregii țări.

Este prima medalie olimpică a României la gimnastică artistică după 12 ani! Mult așteptată, greu dobândită, pe deplin prețuită.

Felicitări, Ana! Felicitări tuturor celor care te-au susținut în pregătire, dar și în lupta pentru dreptate!

Sabrina, ești minunată și incredibil de talentată! Să nu renunți!” este mesajul transmis, ulterior, și de Agenția Română pentru Sport.

La Jocurile Olimpice de la Paris, care se încheie astăzi, România ajunge, astfel, la un total de 9 medalii:

  • 3 de aur: David Popovici (200 m liber); Florin Enache,Andrei Cornea (dublu vâsle); Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu și Victoria Petreanu (canotaj 8+1);
  • 4 de argint: Simona Radiș, Ancuța Bodnar (dublu vâsle); Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel (dublu rame); Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (dublu vâsle categorie ușoară); Mihaela Cambei (haltere 49 kg);
  • 2 de bronz: David Popovici (100 m liber); Ana Maria Bărbosu (gimnastică, sol).

Mihaela Cambei, medaliată cu argint la heltere feminin - 49 kg, a fost desemnată purtătorul de drapel al Team Romania la Ceremonia de Închidere.

Citiți și: JO2024. Mihaela Cambei, vicecampioană olimpică. Prima medalie olimpică pentru România, la haltere feminin

 

Back To Top