- Petrolul a luat un punct din confruntarea cu Farul.
- Lupii au reușit să egaleze pe final, prin Gicu Grozav, după ce echipa lui Gică Hagi deschisese scorul printr-un gol de autor reușit de Alibec.
Peste 7 minute a durat până când a fost încheiată analiza VAR la golul egalizator reușit de Petrolul, în minutul 84. Centrase Bratu, din lovitură liberă, iar mingea a ajuns pe bara a doua, la Grozav, după ce fusese deviată ușor de către un jucător al Farului.
Faza, destul de grea, a fost judecată corect. Căpitanul Petrolului se afla în poziție regulamentară. Iar lupii nu meritau să piardă, mai ales că au avut gol nevalidat, tot după analiza VAR, în prima repriză.
Faza de excepție, șutul lui Rădulescu, la fel, numai că l-a prins pe Tudorie în ofsaid, în fața portarului.
Alibec, gol de autor
Faza meciului i-a aparținut însă lui Alibec. Poate cel mai tehnic atacant român din ultimii ani, fotbalistul revenit la Farul l-a scos cu mare ușurință din joc pe Huja și l-a învins și pe Zima, cu un șut din unghi.
Citiți și: Echipament special pentru Petrolul, în Anul Centenar - video link
Totul a plecat de la o eroare a lui Fabricio, care a încercat o pasă cu călcâiul în jumătatea adversă, pentru care acesta a și platit, fiind schimbat repede după golul lui Alibec, din minutul 60.
Bembah a intrat iar bine
Înlocuitorul lui Fabricio s-a descurcat mult mai bine. Mereu „pe viteză”, bine pe picioare, Bembah a scos din letargie atacul galben-albaștrilor.
El a obținut lovitura liberă care a dus la golul lui Grozav, după ce l-a driblat în viteză pe Marins, iar fundașul central a fost obligat să faulteze.
Petrolul rămâne pe loc de playoff
Cu egalul din partida cu Farul, ploieștenii au mai pus un punct în clasament. Au 14 puncte, după trei victorii, cinci remize și o singură înfrângere. Locul 5 în prima ligă. Urmează meciul cu FCSB, în deplasare, sâmbătă, de la ora 21.30.
Foto: fcpetrolul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană