Aproape 1000 de spectatori s-au adunat duminică pe Hipodromul Ploiești pentru a urmări una dintre cele mai interesante reuniuni ale sezonului, având ca principale atracții Premiul Speranțelor la Trap și, în premieră la Ploiești, Derby-ul de Galop organizat în colaborare cu Jockey Club Român.
Evenimentul a inclus opt curse, desfășurate cu sprijinul MedLife – Spitalul Lotus și Jockey Club Român, și a oferit momente de mare suspans publicului.
Premiul Speranțelor, destinat celor mai promițători trăpași în vârstă de 2 ani, a fost câștigat de iapa Daiana, condusă de Adrian Marciu și proprietate a Manox Therm. Daiana devine astfel favorita principală pentru Premiul Cailor de 2 ani – „Regele Carol I”, programat pentru reuniunea din 6 octombrie. Premierea a fost realizată de Doina Marinescu, Directorul Spitalului MedLife – Lotus, și medicul cardiolog Diana Turcu.
În celelalte curse de trap s-au impus: Perseus (driver Adrian Marciu, proprietar Laurențiu Matei) – Premiul Ortoza, Zircon LV (Viorel Gheorghe) – Premiul MedLife-Spitalul Lotus, Indigo (Alin Tronaru, proprietar Tiberiu Barbu) – Premiul Orologiu și General de Bry (Adrian Marciu, proprietar Lola Manea) – Premiul Jockey Club Român.
Derby-ul de Galop, organizat după 64 de ani de pauză, a fost câștigat categoric de iapa Easy Sea, condusă de jocheul Nurhay Zyulkyuf, cu un avans semnificativ față de Rania (Carina Șerban) și Duchess (Valentin Atanasov), ambele de la Herghelia Cislău. Răsvan Cernat, vicepreședintele Jockey Club Român, și Jonathan Perree, comisar internațional din partea Federației Europene de Galop, au oficiat festivitatea de premiere.
Celelalte două curse de galop au fost câștigate de Unowho (Arif Asenov, proprietar Omer Memur) – Premiul „Constantin Argetoianu” și Hear Me Roar (Valentin Atanasov, proprietar Ștefan Răsvan Auraș) – Premiul de Toamnă Jockey Club.
Pentru cei mai tineri spectatori, organizatorii au amenajat, ca de obicei, un „fun corner” lângă tribune, unde cei mici au avut parte de activități recreative și pictură pe față realizată de elevele Cleopatra Radu și Sara Dumitru de la Liceul de Artă „Carmen Sylva”.
De asemenea, Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Prahova a oferit informații despre prevenirea consumului de droguri, ca parte a proiectului național „Descoperă puterea din tine”, susținut de Agenția Națională Antidrog.
Printre partenerii reuniunii de duminică se numără MedLife – Spitalul Lotus Ploiești, Jockey Club Român, Restaurant La Hipodrom, Societatea Națională de Cruce Roșie România – Filiala Prahova, Ploiești – Capitala Tineretului din România 2024, Retro Cars România, Radio Prahova, Centrul de Echitație „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu” și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.
Următoarea reuniune hipică oficială va avea loc duminică, 6 octombrie, când se vor desfășura Premiul Cailor de 2 ani – „Regele Carol I” și Premiul Agriculturii.
Sursă: CSM Ploiești
Citește și: Patru secții de la CSM Ploiești, implicate în competiții naționale. Programul săptămânii
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană