Sportivele secției de box de la CSM Ploiești au participat săptămâna trecută la Campionatul Național de Box Feminin pentru Senioare, Tineret, Junioare și Cadete, desfășurat la Constanța. Acestea au reușit să obțină o medalie de aur și trei de bronz la competiția de la malul mării.
Performanța principală a lotului ploieștean a fost realizată de Livia Botica, care a devenit din nou campioană națională la senioare, la categoria „+81 kg”. În finală, ea a învins-o prin RSC (Referee Stop Contest) în prima repriză pe Roberta Pantelică de la SCM Craiova. Medaliile de bronz au fost câștigate de Ștefania Țăndărescu (48 kg) și Cristina Căldărariu (54 kg) la tineret, respectiv de Daria Spiridon (70 kg) la cadete.
Livia Botica va reprezenta România la Campionatul European de Box „U22”, întrecere sportivă ce va avea loc între 8-21 octombrie la Sofia, Bulgaria.

Antrenorul coordonator al secției de box de la CSM Ploiești, Titi Tudor, a înscris opt sportive la Campionatul Național Feminin pentru Senioare, Tineret, Junioare și Cadete.
Citește și: Patru sportivi de la CSM Ploiești, medaliați la Naționalele de Kempo
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană