Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport
  • Atacantul Iustin Răducan de la Petrolul Ploiești, în vârstă de 19 ani, este aproape de revenirea pe teren, după ce o gravă accidentare l-a ținut departe de gazon timp de aproape 5 luni.

  • După ce a fost operat de medicul Ionuț Codorean, Iustin s-a recuperat alături de Ovidiu Kurti, membru al staff-ului FCSB, și s-a ocupat cu precădere de latura academică, reușind să obțină media 8,10 la examenul de Bacalaureat și să devină student al Universității Româno-Americane.

 

Tatăl tânărului sportiv, Narcis Răducan, la rândul său om de fotbal și fost jucător, povestește prin ce a trecut fiul său în urma rupturii de ligamente pe care a suferit-o în partida cu Poli Iași, din luna mai 2024. Totodată, acesta accentuează, în cadrul unui interviu acordat publicației ProSportnota pe care Iustin a reușit să o obțină la examenul de Bacalaureat, alături de faptul că acesta este, începând din anul universitar 2024/2025, student la o prestigioasă facultate din București.

„Rar găsești jucători fără nicio problemă în carieră. Problema este că încă nu se găsește cauza rupturilor de ligamente. S-a ajuns să avem unul sau doi jucători în fiecare săptămână cu astfel de accidentări. Nici doctorii nu înțeleg ce se petrece, pentru că sunt astfel de accidentări și la juniori. Înainte, această accidentare însemna foarte mult, era una foarte gravă, chiar dacă nu vorbeam de finalul carierei. Depinde foarte mult cum faci operația, dar și recuperarea. Italienii îți transmit că poți juca după patru luni și jumătate, cinci, în timp ce spaniolii te țin pe bară în jur de opt-nouă luni. Ei nu negociază! Iustin este la șase luni, s-a ales zona de mijloc.
 

Eu mi-am dat seama din primul moment ce a pățit. La fel au avut și jucători precum Rodri, Ibrahimovic, Stanciu, Wirtz, Gavi, etc. Ultimul exemplu este Carvajal! E mult mai greu, mai dureros, să fii în situația mea cu copilul. Iustin a înțeles însă că o astfel de accidentare face parte dintr-o carieră de fotbalist. Mai mult, poate să fie și un beneficiu din punct de vedere sportiv, iar asta pentru că se echilibrează mușchii și, astfel, un fotbalist poate să revină mai puternic pe teren. El face recuperarea cu Ovidiu Kurti după procedeele profesorului Mariani. Iustin mai are cam o lună și jumătate, poate două din perioada de recuperare. Deci este în ultima fază! Prima lună a fost foarte grea, mai ales din punct de vedere mental

  • Narcis Răducan

 

În perioada în care a stat departe de fotbal, fostul jucător de la divizionara secundă CSA Steaua, născut în 2005, s-a concentrat asupra laturii educaționale:

„Această perioadă îți clădește caracterul! De exemplu, Iustin a luat Bacalaureatul cu 8,10, dar a intrat și la facultate, la Româno-Americană. O astfel de accidentare îți arată că este viață și după fotbal, a mai declarat fostul mijlocaș Narcis Răducan.

 

Back To Top