De curând, managerii grupării CSU Asesoft au fixat termenii unei colaborări, întinsă pe durata unui sezon, cu renumitul designer Cătălin Botezatu. Acesta, prin intermediul casei sale de modă și a magazinului online cbstore.eu, se va ocupa de vestimentația componenților lotului echipei mari.
„Prin acest parteneriat, am creat o strânsă legătură între designerul numărul 1 din România și cea mai bună echipă de baschet din țară. Îi mulțumim domnului Botezatu pentru că a acceptat propunerea noastră și îl așteptăm în sala de la Brazi și la Târgoviște, alături de noi. Glumind puțin, căpitanul Cătălin Burlacu va avea, acum, ocazia să împărtășească impresiile în materie de modă cu cel mai curtat "Burlac" din România”, a declarat Ionuț Georgescu, președintele executiv al lui CSU Asesoft.
Pentru început, Cătălin Botezatu va crea ținute casual-elegante pentru membrii staff-ului tehnic și administrativ, urmând ca, în lunile viitoare, să se ocupe de editarea unor calendare dedicate exclusiv jucătorilor de la CSU Asesoft.