- Clubul ploieștean a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Politehnica Iași care va avea loc pe stadionul „Ilie Oană”, sâmbătă, 26 octombrie, în cadrul celei de-a XIV-a etape a Superligii.
Petrolul va întâlni Poli Iași sâmbătă, de la ora 16.00, în penultima etapă din turul de campionat. Biletele au fost puse în vânzare on-line, pe www.iabilet.ro (aici), iar de mâine vor putea fi procurate și de la casa stadionului, care va fi deschisă astfel:
- joi: orele 14.30 – 19.00
- vineri: orele 14.30 -19.00
- sâmbătă: orele 10.00 – 16.45.
Ca și săptămâna trecută, peluzele vor rămâne închise.
„Respectând decizia suporterilor din cele două peluze, care se vor alătura protestului lansat, la nivel național, de către galeriile de fotbal, clubul nostru nu va comercializa bilete in Peluza 1 Ilie Oană și în Peluza 2 Latină, ambele urmând să rămână închise.
Posesorii de abonamente eliberate în cele două peluze vor avea accesul asigurat la Tribuna a 2-a, după cum urmează:
- abonamentele din Peluza 1 Ilie Oană vor fi valabile pentru sectorul 202 din Tribuna 2.
- abonamentele din Peluza 2 Latină vor fi valabile pentru sectorul 212 din Tribuna 2”, au precizat oficialii FC Petrolul Ploiești.
Prețurile biletelor pentru partida de sâmbătă sunt:
- Tribuna II: 35 lei;
- Tribuna I: 45 lei;
- Tribuna 0: 60 lei;
- Lojă: 300 lei.
Citiți și: Scor alb pe „Ilie Oană”, în meciul Petrolul - CFR Cluj
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană