-
CSM BBA Petrolul Ploiești joacă sâmbătă seară, de la ora 19:00, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin – Getica 95.
-
Prahovenii vor evolua în deplasare, în „Pitești Arena”, în fața celor de la FC Argeș.
Confruntarea se anunță a fi una echilibrată din punctul de vedere al statisticii, cele două echipe având poziții apropiate în clasament (piteștenii se află în prezent pe locul 13, iar ploieștenii pe cea de-a 16-a poziție, ultima în Ligă). Totuși, deși are un bilanț de 5 înfrângeri și o singură victorie în primele șase etape, formația argeșeană pornește, potrivit site-ului oficial CSM Ploiești, cu un ușor avantaj, având „scuza unui program mai dificil şi, mai ales, mai încărcat de partidele pe care le dispută la mijlocul săptămânii în FIBA Europe Cup”.
Echipa CSM BBA Petrolul Ploiești va alinia, în principiu, același lot ca la partida anterioară. Doar prezența lui Peter Kiss pe „parchet” rămâne incertă, o decizie urmând să fie luată doar înaintea începerii jocului.

Meciul va fi oficiat de arbitrii Alexandra Stan (București), Lorand Bukuresti (Sovata) și Alina Dekany (București), sub supravegherea comisarului Zoltan Safar (București), din partea Federației Române de Baschet.
Partida poate fi urmărită în direct pe canalul de YouTube al Federației Române de Baschet:
Citește și: Reuniune dedicată exclusiv trapului, în acest weekend, pe Hipodromul Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană