Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport
  • Echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploieşti a pierdut la limită, scor 73-72, în deplasarea de la CS Politehnica Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a 5-a a Ligii I de Baschet Masculin.

  • Partida a fost decisă de un coș marcat de gazde chiar la ultima secundă de joc, prin Rotariu, pe fondul unor „decizii controversate de arbitraj”, potrivit oficialilor clubului ploieștean! Ultima dintre acestea i-a acordat posesia echipei din Iași cu doar două secunde înainte de final.

 

CSM BBA Petrolul, condusă de antrenorii Cristi Trandafir și Mihai Comănescu, s-a deplasat la Iași cu un lot restrâns, de 10 jucători, în absența jucători care au rămas la Ploiești pentru a pregăti meciul echipei principale, de la Constanța (vineri, 15 noiembrie).

Printre cei care au beneficiat, în acest context, de minute suplimentare s-au numărat Tudor Pîrvu, cu 23 de puncte, și Octavian Ion, cu 15 puncte și 7 recuperări. În echipă s-au aflat și patru tineri jucători din echipa „U16”, dintre care Vlad Borcan a reușit să intre în joc, ceilalți – David Ilie și gemenii Tudor și Teodor Mihalea – dobândind doar experiența deplasării.

Lotul complet al echipei CSM BBA Petrolul Ploiești pentru acest meci a fost format din: Tudor Pîrvu (23 puncte, 4×3), Octavian Ion (15 puncte), Alexandru Dimov (12 puncte, 1×3), Radu Mihalache (8 puncte, 9 recuperări), Andrei Suciu (6 puncte, 2×3), Vlad Borcan (5 puncte, 1×3), Raul Popa (3 puncte, 1×3), David Ilie, Tudor Mihalea și Teodor Mihalea.

Echipa va juca următoarea partidă, din etapa a 6-a a Grupei B, duminică, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești, împotriva celor de la ABC Leii București, de la ora 15:30.

 

Citește și: Handbal: CSM Ploiești pierde în ultima secundă a derby-ului cu CSM Galați, la junioare 2

 
Back To Top