Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport
  • CSM BBA Petrolul Ploiești a cedat sâmbătă seară în fața echipei CS Vâlcea 1924, scor 86-77 (24-23, 17-20, 17-14, 28-20), în Sala Sporturilor „Olimpia”, „deşi a fost cel mai aproape de un rezultat bun în acest sezon, exceptând victoria obţinută în faţa celor de la CSM Galaţi”.

  • Partida a contat pentru etapa a 12-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin - Getica 95.

 

Ploieștenii au avut un start foarte bun, conducând chiar la o diferență 10 puncte în debut (11-1) și intrând la pauză în avantaj, și au început bine și repriza secundă, însă au ratat momente-cheie în sfertul al treilea. La scorurile de 48-41 și 49-43, respectiv 55-48, echipa nu a reușit să profite de oportunitățile create, iar CS Vâlcea a intrat în ultimele 10 minute cu un avans minim, 58-57.

Finalul a fost dominat de oaspeți, care s-au desprins la 67-59, având un avantaj pe care ploieștenii, în condiții de presiune și cu procentaje scăzute la aruncările de la distanță (de la 50% la pauză, 9/18, la 35% la final, 12/34), nu au mai reușit să-l anuleze. Tridentul ofensiv al Vâlcii format din Gray (29 puncte), Hudson (25) și Penn (18) a fost decisiv, fiind practic de neoprit.

„Am lăsat la urmă subiectul «arbitraj» şi nu menţionăm decât o serie de cifre consemnate în meci”, notează reprezentanții clubului „galben-albastru” în cronica publicată pe site-ul oficial. Mai exact, petroliștii acuză faptul până în minutul 15, oaspeții au avut un singur fault fluierat, iar la final raportul faulturilor a fost de 25-13 în defavoarea gazdelor. La capitolul aruncărilor libere, diferența a fost și mai vizibilă: 31 pentru Vâlcea și doar 14 pentru Petrolul. Meciul a fost arbitrat de Alin Faur, Matei Bănică și Vlad Dumitrescu.

În ciuda rezultatului, echipa ploieșteană a arătat o evoluție mai bună față de începutul sezonului, duelul echilibrat timp de 35 de minute cu echipa de pe locul 4 fiind o dovadă a progresului. În plus, s-a remarcat evoluția în joc a lui Codruț Dinu, care a contribuit pe tabelă în special în prima repriză, înscriind 5 puncte.

DSC_0214.jpg

Lotul celor de la CSM BBA Petrolul Ploiești la această partidă a fost format din:

  • J. Edwards (22 puncte, 2x3, 11 recuperări)
  • D. Stuckey Jr. (17 puncte, 3x3)
  • A. Matic (11 puncte, 1x3)
  • D. Laster Jr. (11 puncte, 2x3)
  • Corpodean (9 puncte, 3x3)
  • C. Dinu (5 puncte, 1x3)
  • D. Rașoga (2 puncte)
  • Tsartsidze, G. Angelian, L. Diaconescu, V. Negoițescu și R. Pătraru.

DSC_0368.jpg

Etapa a 13-a programează un meci în deplasare pentru CSM BBA Petrolul Ploiești, luni, 23 decembrie, de la ora 19:00, împotriva celor de la CS Dinamo București.

 

Citește și: Handbal: Juniorii 2 de la CSM Ploiești încheie anul pe locul secund în Grupa B

Back To Top