După o serie de foc în campionat (cu Dinamo, Rapid, Craiova și U Cluj) din care Petrolul a produs numai două puncte, ceea ce a condus la ieșirea din zona de play-off, lupii strâng rândurile înaintea ultimului joc din an: duminică, acasă, cu Unirea Slobozia.
Partida este considerată vitală în lupta pentru revenirea în play-off. Echipa din Ialomița nu se compară, evident, cu cele întâlnite de petroliști în ultimele etape, dar nu poate fi considerată nici o pradă ușoară, mai ales că evoluția „haitei” în ultima vreme nu a fost constantă.
„În ultima vreme, am sărit practic din derby în derby, într-o perioadă scurtă de timp. Cu tot rspectul pentru Unirea Slobozia, este timpul să câștigăm din nou. Pentru a lupta cu șanse la primele șase locuri, este vital să câștigăm astfel de meciuri. Jucăm acasă, avem publicul de partea noastră și sperăm că vom lua cele trei puncte din această partidă”, a spus antrenorul principal Sanjin Alagic în cadrul conferinței de presă organizate vineri.
Pe lista cu jucători indisponibili rămân, în continuare, Baiano, Bempah și Țicu. Vestea bună pentru petroliști este că Roche, cel care a avut evoluții apreciate, și-a revenit complet după comoția suferită la jocul cu Universitatea Craiova și este apt pentru 90 de minute.
„Am făcut toate analizele recomandate și totul este bine. Mi-am revenit, mă simt bine și cred că pot juca un meci intreg. Ne dorim foarte mult să câștigăm acest meci, sunt trei puncte vitale pentru noi”, a spus Yohan Roche.
Partida cu Unirea Slobozia este programată duminică, pe stadionul Ilie Oană, de la ora 12.30.
Citește și Nu plânge nimeni după Cupă. Dinamo - Petrolul 0-0, ambele echipe ies din competiție
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană