Adrian Mutu a condus, vineri după-amiază, prima ședință de pregătire în calitate de antrenor la Petrolul Ploiești, făcând cunoștință cu noii săi elevi direct în cantonamentul din Antalya.

Tehnicianul care a semnat cu Petrolul la finalul anului trecut a sosit vineri la hotelul IC Green din Lara, „cartierul general” al „lupilor”, cu câteva ore înainte ca delegația prahoveană să plece din București. Ulterior, la ora locală 18:30, ploieștenii și-au derulat primul antrenament al anului, pe un teren de la „Fanatic Palace Football Center”.


Înainte să dea startul ședinței de pregătire din Turcia, Adrian Mutu și staff-ul său, format din din Bogdan Pătrașcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) și Laurențiu Marinescu (preparator fizic), s-au salutat cu fotbaliștii și le-au vorbit pentru prima dată.
„Vom sta mai mult de vorbă de mâine încolo, după ce vor veni și ceilalți băieți, dar cel mai mult vom vorbi aici, prin ceea ce vom face pe teren”, este mesajul transmis de Adrian Mutu jucătorilor de la Petrolul, potrivit site-ului oficial al clubului.
Primul antrenament al anului a fost unul cu o intensitate redusă, alcătuit din câteva serii de alergare și un clasic meci „5 vs 2”, urmând ca sâmbătă să debuteze programul specific de cantonament, cu două ședințe de pregătire în fiecare zi.
Citește și: Lupii au plecat în Antalya. Lotul echipei Petrolul pentru stagiul din Turcia
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
