-
Cinci sportivi ai secției de patinaj viteză de la CSM Ploiești au participat în weekend la Campionatul Național pe probe pentru seniori și Campionatul Național pe probe și poliatlon pentru juniori.
-
Ploieșteanul Eduard Nițu a devenit campion național la 1000 de metri, pe „Max Aicher Arena” din Inzell, Germania.
Eduard Nițu „a fost din nou în top” și a obținut titlul de campion național la 1000 metri, titlul de vicecampion la 500 metri și medalia de bronz la 1500 metri.
Realizările lui Nițu au venit, potrivit reprezentanților CSM Ploiești, „în ciuda faptului că s-a accidentat la spate în timpul primei curse, cea de sâmbătă, de 500 metri, şi a strâns din dinţi pentru a concura în aceeaşi zi la 1000 metri şi duminică, la 1500 metri”.


La juniori, David Mereuță a adus trei medalii de bronz pentru CSM Ploiești, două la proba de 500 metri și una în clasamentul general la categoria Juniori C.
Rezultatele complete ale sportivilor de la CSM Ploiești:
Seniori:
- Eduard Nițu – locul 1 la 1000 m, locul 2 la 500 m, locul 3 la 1500 m
- Sebastian Mihalache – locul 5 la 500 m, locul 6 la 1000 m

Juniori B:
- Yanis Șoptăreanu – locul 4 la 500 m, 1000 m, 1500 m și 3000 m; locul 4 la general
Junioare C:
- Ioana Stan – locul 7 la 2×500 m, locul 7 la 1000 m, locul 6 la 1500 m; locul 6 la general
Juniori C:
- David Mereuță – locul 3 la 2×500 m, locul 5 la 1000 m, locul 4 la 1500 m; locul 3 la general

Secția de patinaj viteză de la CSM Ploiești activează în parteneriat cu CSM Sibiu.
Citește și: Atletism - La nici 14 ani, Daria Popescu și-a doborât recordul la Naționalele „U18” de Sală
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană