-
Junioarele 1 de la CS Județean Prahova au dominat prima parte a campionatului și au încheiat-o „în stil de echipă autoritară”.
-
Ultima victorie a prahovencelor a venit pe terenul celor de la LPS Brăila, de o manieră categorică - scor 38-26 (21-14).
Deși au avut un start mai dificil, fiind conduse la trei goluri diferență în primul sfert de oră, jucătoarele pregătite de Cristi Roșu au revenit rapid și au controlat fără probleme restul partidei, se arată în cronica publicată pe site-ul clubului patronat de Consiliul Județean Prahova.
Pentru CS Județean Prahova urmează faza a doua a competiției, și anume participarea la Turneul Valoare 1, programat în perioada 20-22 martie.
🔹 Echipa de junioare 1 de la CS Județean Prahova a aliniat, în deplasarea de la Brăila, următoarele sportive:
Bianca Voicilă, Mihaela Rădoiu – Ana Maria Grigore (2), Melania Dumitru (5), Raluca Elena Geangu (4), Andreea Popescu (10), Andreea Stoica (1), Alexandra Ciocan (1), Maria Ioniță (1), Bianca Pîrvulescu (2), Giulia Burtea (1), Daria Comendant (6), Evelina Ianculescu (3), Beatrice Claudia Bordei (1), Bianca Ioniță (1), Maria Alessia Tărteață.
Vezi clasamentul competiției naționale AICI.