-
Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploiești s-a calificat la Turneul Semifinal 2 al campionatului, după ce a câștigat Grupa a 3-a a Turneului Semifinal 1.
-
Meciurile grupei s-au desfășurat de joi până sâmbătă, în organizarea celor de la ACSOV Pantelimon.
Fetele pregătite de antrenorii Leonard Cristescu și Geta Opincariu au obținut victorii clare în toate cele trei meciuri disputate.

- Joi, CSM Ploiești a învins Corona Brașov cu scorul de 33-25 (20-12), având un avans de 13 goluri la un moment dat.
- Vineri, echipa ploieșteană a câștigat meciul cu Rapid București, scor 39-37 (20-16), după ce a condus la un moment dat cu 8 goluri.
- În ultima partidă, desfășurată sâmbătă, CSM Ploiești a învins ACSOV Pantelimon cu 41-37 (15-12), în ciuda unei prime părți mai dificile. Calificarea fiind deja asigurată, ploieștencele au încheiat partida cu două dintre cele mai bune jucătoare, Bianca Brînzaru și Miruna Andronache, pe bancă, eliminate în trei rânduri de arbitri.
Pentru Turneul Semifinal Valoare 2, care va avea loc între 2 și 4 mai, CSM Ploiești va face parte din Grupa 1, alături de CSM Unirea Slobozia (locul 1 în Grupa 1), SCM Gloria Buzău (locul 2 în Grupa 2) și ACS Transilvania Brașov (locul 2 în Grupa 4). Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la Turneul Final Valoare, ce se va desfășura între 21 și 25 mai.
Rezultatele meciurilor echipei CSM Ploiești au fost următoarele:
-
CSM Ploiești – Corona Brașov 33-25 (20-12)
- Marcatoare: Sara Curcan (9 goluri), Bianca Brînzaru (8), Andreea Filip (4), Ana Alecu (4), Miruna Andronache (3), Daria Constantinescu (3), Diana Marin (1), Sandra Oprea (1).
- MVP: Sara Curcan.
-
CSM Ploiești – Rapid București 39-37 (20-16)
- Marcatoare: Miruna Andronache (10 goluri), Sara Curcan (9), Bianca Brînzaru (6), Andreea Filip (6), Daria Constantinescu (5), Diana Marin (2), Ana Alecu (1).
- MVP: Miruna Andronache.
-
ACSOV Pantelimon – CSM Ploiești 37-41 (15-12)
- Marcatoare: Miruna Andronache (10 goluri), Andreea Filip (8), Sara Curcan (8), Bianca Brînzaru (5), Daria Constantinescu (5), Ana Alecu (2), Diana Marin (2), Cătălina Nedelcu (1).
- MVP: Ana-Maria Filip.
În ceea ce privește celelalte echipe de juniori ale CSM Ploiești, acestea vor avea următorul program:
- Junioarele 2 vor avea două săptămâni de pauză, urmând să joace pe 26 martie cu ACS Viitorul Oțelul Galați și pe 29 martie cu ACS Lucian Bute Galați.
- Juniorii 1 vor participa la Turneul Semifinal 2 Perseverență (28-30 martie) și vor face parte din Grupa 1, alături de LPS Brăila, Tricolorul Breaza și LPS I. Balaș Soter Buzău.
- Juniorii 2 au încheiat Faza Grupelor Geografice pe locul 2 și așteaptă să își afle adversarii din Grupa 1 a Turneului Semifinal 1 Valoare, ce va avea loc în luna aprilie.
- Juniorii 3 vor juca sâmbătă, 22 martie, ultimul meci din Seria G a Fazei Grupelor Geografice, acasă, cu ACS Academia Junior Ploiești B.
Sursă: CSM Ploiești
Citește și: Junioarele 3 de la CS Județean Prahova se califică la Turneul Semifinal 2
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
