Echipa de volei a celor mai mici sportive de la CS Județean Prahova, antrenată de Mircea Popescu, a încheiat turneele din prima fază a competiției pe locul al doilea în Seria D, cu un bilanț de 8 victorii și 4 înfrângeri.
În cadrul ultimului turneu, desfășurat la Târgoviște, echipa din Ploiești a obținut două victorii, 3-0 cu Luceafărul Târgoviște și 3-1 cu CSS Târgoviște, pierzând un singur meci, 2-3 cu CSM Galați, după un final dramatic în setul decisiv, scor 13-15.
„De remarcat faptul că între primele două meciuri disputate, micuţele jucătoare nu au avut nici măcar două ore de pauză, din acest punct de vedere efortul lor fiind unul consistent”, transmit reprezentanții clubului patronat de Consiliul Județean Prahova.
Antrenorul Mircea Popescu a apreciat, la rândul său, efortul și progresul fetelor, dar și sprijinul primit de acestea din partea părinților:
„Sunt foarte mândru de acești copii minunați, au avut o atitudine fantastică și au arătat un progres evident pe parcursul acestor turnee. La prima lor participare la o competiție națională, și cu 10 jucătoare sub vârstă, fetele au arătat că prima etapă a pregătirii lor pentru volei este un succes. De asemenea, și țin să precizez acest lucru, dintre toate generațiile pe care le-am pregătit de-a lungul timpului, aceasta este aparte, în sensul că nu am mai întâlnit părinți atât de atenți, implicați și înțelegători, cum sunt aceștia, de la grupa actuală!”.
Clasarea pe locul al doilea le oferă voleibalistelor de la CS Județean Prahova șansa de a accede în următoarea fază a competiției, în funcție de rezultatele din celelalte grupe. Cele mai bune 12 echipe dintre cele 18 clasate pe poziția secundă vor obține calificarea.
Lotul utilizat de CS Județean Prahova:
Alessia Durbac, Mara Grigore, Natalia Mihai, Irina Baciu, Sara Vasile, Sofia Stanciu, Sophia Burlacu, Irina Rădulescu, Daria Olteanu, Eva Gheorghe, Caterina Cîmpineanu, Maria Negoi, Ioana Dimache.
Antrenor: Mircea Popescu.
Citește și: BBA CSM Petrolul Ploiești merge la Turneul Final de baschet U14 de pe locul al doilea
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană