CSM BBA Petrolul Ploiești a suferit o înfrângere drastică în fața celor de la SCM Timișoara, scor 97-79, într-o partidă desfășurată sâmbătă în Sala „Constantin Jude”.
Echipa-gazdă, antrenată de Dragan Petricevic, a prins o zi excelentă la șuturile de la distanță, având o eficiență de 48% la „3 puncte” și un joc colectiv superior, evidențiat de raportul paselor decisive: 28-12.
De cealaltă parte, CSM BBA Petrolul Ploiești a avut dificultăți în a pune presiune pe adversari. Chiar dacă Stuckey și Laster au revenit pe parchet după accidentări, echipa ploieșteană nu a reușit să reducă diferența de pe tabelă în vreun moment al partidei.
„Cu prea multe neatenţii în ambele faze ale jocului, unele acţiuni ofensive, în special, fiind tratate lamentabil, echipa noastră n-a pus în niciun moment în pericol victoria gazdelor, puține fiind momentele în care diferenţa a fost mai mică de 10 puncte”, scriu reprezentanții CSM Ploiești, în cronica meciului.
Principalii marcatori ai echipei prahovene au fost Williams (17 puncte, 8 recuperări), DJ Laster (17 puncte, 3×3), și D. Stuckey (13 puncte, 2×3). De asemenea, Jugovic a contribuit cu 10 puncte, iar L. Diaconescu a adăugat 7 puncte.
CSM BBA Petrolul Ploiești va juca următorul meci duminică, 6 aprilie, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Olimpia”, împotriva echipei Rapid București.