Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport
  • Petrolul a condus la Sibiu din minutul 36, dar nu a reușit să plece cu toate punctele din partida cu Hermannstadt.
  • Lupii au fost egalați în prelungiri.

Petrolul a etalat, în debutul partidei de la Sibiu, obișnuitul joc din deplasare. Cel de adormit adversarii. Poate și ceva spectatori de prin tribune, dacă n-ar fi fost lapovița și vântul rece. 

Chiar dacă n-au fost spectaculoși pe faza ofensivă, ploieștenii s-au achitat foarte bine de sarcini în apărare, astfel că nici Hermannstadt n-a produs mare lucru. 

După ceva mai bine de o jumătate de oră, căpitanul Gicu Grozav a sunat deșteptarea, cu un gol tipic pentru mijlocașul Petrolului: a venit bine din zona lui, din stânga, a lăsat un adversar în urmă și a șutat puternic de la marginea careului. Mingea a fost deviată de Ionuț Stoica și a intrat în poartă (36). 

Tot Grozav a fost foarte aproape de golul al doilea câteva minute mai târziu, a lovit foarte bine, cu stângul, milimetric pe lângă bara a doua. 

CITEȘTE și Petrolul a aflat programul etapelor a V-a și a VI-a din play-out-ul Superligii

Lupii au ieșit fresh de la vestiare. Au gestionat foarte bine jocul timp de minute bune, fără să le lase adversarilor aproape nicio șansă să se apropie de poartă. Petroliștii au avut și o șansă uriașă pentru 0-2, de care Vali Gheorghe și-a bătut joc. Capăt de linie pentru multe faze de când a ajuns la echipa galben-albastră, ploieșteanul a scăpat singur în partea dreaptă, dar a tras slab, în portar. 

Scăpați de golul al doilea, sibienii au revenit încet în joc și, apoi, au dominat, cu autoritate chiar, finalul. O ploaie de cornere s-a abătut asupra careului petrolist și, în prelungiri, a căzut, ca un trăsnet, golul lui Ianis Stoica: un șut de excepție, de la peste 20 de metri, imparabil. 

1-1 în deplasare cu Hermannstadt nu este un rezultat rău. Ține însă Petrolul sub echipa din Sibiu și strânge lupta pentru primele locuri.

Hermannstadt - Petrolul 1-1 (0-1)

Marcatori: Ianis Stoica (90+1) / Grozav (36)

Hermannstadt (5-3-2): Căbuz – Antwi, Căpușă, Ionuț Stoica, Bejan (65 Buș), Goncalves – Kujabi (46 Neguț), Ivanov (54 Biceanu), Murgia - Chițu, Ianis Stoica
Rezerve: Pop, Muțiu, Găman, Mihart, Oroian, Iancu, Biceanu, Gândilă, Balaure, R. Popescu, Neguț, Buș
Antrenor: Marius Măldărășanu

Petrolul: Bălbărău - Ricardinho, Papp, Huja, D. Radu - Mateiu - V. Gheorghe (68 Rădulescu), Keita, Jyry (76 Roche), Grozav - Irobiso
Rezerve: Eșanu, Linner, Ludewig, Roche, Stănică, Marian, Tolea, Boțăgan, Bratu, Rădulescu, Demirel, Răducan.
Antrenor: Mehmet Topal


Arbitri: Radu Petrescu (Bucureşti) - Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Nicușor Marin (Suseni)
Arbitru VAR:  Sorin Costreie (Voluntari)
Arbitru AVAR: Mihaiță Necula (Bucureşti)

Back To Top