Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

petrolul transfer mihnea rădulescu
Categorie: Sport
  • Universitatea Craiova a început sezonul de transferuri, completându-și echipa cu un jucător din rândul „lupilor”.

Mihai Rotaru l-a luat pe Mihnea Rădulescu de la Petrolul Ploieşti, patronul oltenilor plătind 200.000 de euro pentru transferul definitiv al atacantului care a avut evoluţii excelente în acest sezon, a anunțat Fanatik. Potrivit aceleiași surse, fotbalistul va semna un contract valabil patru ani, cu opţiune de prelungire pe încă un an cu Universitatea Craiova. Ploieștenii vor păstra și un procent de 15% dintr-un viitor transfer. 

Oltenii și l-au dorit pe Rădulescu și în sezonul de transferuri din iarnă. Acesta a revenit vara trecută la Ploiești, după împrumutul la Metalul Buzău, şi a devenit imediat titular, reușind să marcheze cinci goluri în cele 37 de meciuri din actualul sezon.

Citiți și: Nota 4. Petrolul, meci dezastruos cu Oțelul. Emoții mari în ultima etapă

În vârstă de 19 ani, Mihnea Rădulescu va fi eligibil și pentru U21. 

 

Back To Top