-
Echipa de handbal juniori 2 a CSM Ploiești va evolua, la fel ca formația feminină, în Turneul Speranță, destinat echipelor clasate pe locurile 9-16 ale sezonului.
-
Juniorii de la CSM Ploiești au încheiat Grupa 2 a Turneului Semifinal 2 Valoare pe locul al 3-lea.
Competiția s-a desfășurat în acest weekend la Buzău, iar băieții antrenați de Ramona Ștefan au obținut o victorie și două înfrângeri.
Meciul decisiv pentru calificarea în faza superioară a fost cel cu Dinamo București, pierdut cu scorul de 37-38, la capătul unei confruntări extrem de echilibrate, în care cele două echipe au alternat la conducere până în ultimele minute.
Turneul Speranță va avea loc în perioada 4-8 iunie, iar componența celor două grupe va fi stabilită prin tragere la sorți, conform regulii: în fiecare grupă se vor regăsi două echipe clasate pe locul 3 şi două echipe clasate pe locul 4 în faza semifinală.
Rezultatele handbaliștilor de la CSM Ploiești la Turneul Semifinal 2 Valoare:
📌 ACS HC Buzău 2012 – CSM Ploieşti 47-30 (25-18)
CSM Ploiești: A. Pop, A. Manolache, Ş. Călin – M. Duţă (8 goluri), G. Roşu (5), V. Muraşcu (4), Şt. Răducanu (3), D. Măcelaru (3), M. Costache (2), N. Milea (2), R. Zamfir (2), D. Lazăr (1), Ed. Romee, Şt. Marin, D. Sîrbu, R. Bucur
Jucătorul meciului: Mihai Duţă
📌 CSM Ploieşti – CS Dinamo Bucureşti 37-38 (19-21)
CSM Ploiești: A. Pop, A. Manolache, Ş. Călin – M. Duţă (12), D. Măcelaru (8), G. Roşu (6), V. Muraşcu (5), N. Milea (3), Şt. Răducanu (1), D. Sîrbu (1), M. Costache (1), R. Bucur, R. Zamfir, Ed. Romee, Şt. Marin, D. Lazăr
Jucătorul meciului: Mihai Duţă
📌 ACS Sporting Ghimbav – CSM Ploieşti 36-42 (19-21)
CSM Ploiești: A. Pop, A. Manolache, Ş. Călin – N. Milea (10), M. Duţă (6), G. Roşu (6), V. Muraşcu (5), D. Măcelaru (5), Şt. Marin (4), M. Costache (3), D. Sîrbu (3), Ed. Romee, R. Zamfir, R. Bucur, Şt. Răducanu, D. Lazăr
Jucătorul meciului: Andrei Manolache
Situația celorlalte echipe de juniori ale clubului:
-
Juniori 1 – au încheiat sezonul pe locul 22;
-
Junioare 2 – vor participa la Turneul Speranță (4-8 iunie);
-
Junioare 3 – s-au calificat la Turneul Final (24-28 mai, Odorheiu Secuiesc);
-
Juniori 3 – vor juca în Turneul Final Perseverenţă 3 (locurile 41-48), între 28 mai – 1 iunie;
-
Juniori 4 – calificați la Turneele Finale ale campionatului.