Sportivii secției de șah de la CSM Ploiești au participat în perioada 29 mai – 8 iunie la Campionatul European Școlar, desfășurat la Mamaia, unde au obținut două medalii și alte clasări notabile.
Alexandru Constantinoiu a devenit vicecampion european școlar la categoria „Juniori Under 15”, iar Sophia Matală a cucerit medalia de bronz la „Fete Under 9”. Performanța acesteia i-a asigurat, de altfel, calificarea la Campionatul Mondial de Juniori din Kazahstan.
Alți sportivi ai secției de șah de la CSM Ploiești, pregătiți de antrenorul Petre Grigore, au înregistrat următoarele rezultate: Andreea Tănase – locul 6 și Melania Grigore – locul 11 la „Fete U11”; Diana Popescu – locul 9 la „Fete 15 ani”; Ștefan Grigorescu – locul 14 la „Băieți 9 ani”; Vladimir Boștină – locul 14 și Anthony Matală – locul 25 la „Băieți 11 ani”; Petre Catrina – locul 16 la „Băieți 13 ani”.
„Felicitări, copii!”, le transmit oficialii clubului printr-un mesaj publicat în mediul online.
Citește și: Câmpineanul Marcel Vișoiu, din nou pe podium în Campionatul Național de Motocros
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană